Kim Jong Un a transmis un mesaj lui Vladimir Putin. L-a asigurat de „sprijinul deplin” pentru „cauza justă” a Rusiei

Autor: , in Actualitate / Externe / 13 iunie, 2022, 14:12

Președintele nord-coreean Kim Jong Un și-a exprimat „sprijinul deplin” pentru Rusia și pentru ceea ce el a numit „cauza justă de protejare a demnității și securității”, potrivit agenției ruse de stat Ria Novosti, citată de publicația ucraineană Pravda și Digi24.

Liderul nord coreean speră că relațiile dintre cele două țări, ambele aflate sub sancțiuni, vor continua să „se dezvolte dinamic”.

Mesajul apare într-o telegramă de felicitare trimisă de Kim președintelui rus Vladimir Putin.

„Sub conducerea dumneavoastră, poporul rus, depășind cu curaj diferite provocări și dificultăți, face pași mari într-o cauză dreaptă de protejare a demnității, securității și dreptului la dezvoltare al țării, iar poporul nord-coreean îl susține pe deplin”, se arată în mesaj.

De asemenea, Kim Jong Un și-a exprimat încrederea că relațiile dintre Coreea de Nord și Rusia, ambele aflate sub sancțiuni occidentale, vor continua să „se dezvolte dinamic”.

„Sunt încrezător că pe drumul către protejarea justiției internaționale și asigurarea securității globale, cooperarea tactică și strategică între cele două țări va deveni și mai strânsă”, a spus el.

Până acum, Coreea de Nord nu a sprijinit public războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

În 2 martie, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție prin care condamna invadarea Ucrainei de către Rusia și cerea Moscovei să retragă imediat toate forțele din Ucraina. 141 de țări au votat pentru rezoluție, 5 au fost împotrivă și 35 s-au abținut. Rusia, Belarus, care este implicată în invazie, Siria, Eritreea și Coreea de Nord au votat împotriva documentului.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X