„A construit o lume atât de frumoasă și plină de magie pentru copii”. Spiridon Vangheli împlinește astăzi 90 de ani. A fost în vizită la Președinție

Autor: , in Actualitate / Social / 14 iunie, 2022, 12:34

Spiridon Vangheli, supranumit și „Tatăl lui Guguță”, împlinește astăzi 90 de ani. Cu ocazia zilei sale de naștere, el a fost într-o vizită la Președinție, unde a avut o întâlnire cu Maia Sandu. Șefa statului i-a mulțumit pentru că „a construit o lume atât de frumoasă și plină de magie pentru copiii din Republica Moldova, dar și din peste 40 de țări în care au fost editate cărțile dumnealui”.

„Am fost onorată să-l avem ca oaspete, în această dimineață, pe inegalabilul scriitor Spiridon Vangheli, în ziua în care Domnia sa împlinește 90 de ani. Am crescut cu cărțile lui, le-am citit și recitit de nenumărate ori și-i mulțumesc pentru că și eu, și atâtea alte generații de copii, am avut bucuria de a descoperi lumea prin minunații eroi ai poveștilor sale. Este lucrul cel mai important pe care îl poate face un scriitor pentru cititorii săi – un copil fericit, înțeles, încurajat, ghidat cu grijă, umor și tact, devine un matur împlinit, integru și empatic. Devine un om cu inima bună. Și chiar dacă Guguță are deja peste o jumătate de veac, el este iubit și considerat „de-al lor” și de copiii de azi, și de părinții lor”, a declarat Maia Sandu.

„Îi mulțumesc lui Spiridon Vangheli pentru că a construit o lume atât de frumoasă și plină de magie pentru copiii din Moldova, dar și din peste 40 de țări în care au fost editate cărțile dumnealui. Îi urez multă sănătate, energie, forță creatoare și noi cititori!”, a conchis șefa statului.

Spiridon Vangheli, născut la 14 iunie 1932, este un scriitor, poet, traducător și editor din Republica Moldova.

Opera vangheliană a fost tradusă în peste 40 de limbi ale lumii şi a apărut în 68 de ţări. Scriitorul a fost distins cu mai multe premii naţionale şi internaţionale.

În activitatea sa de peste jumătate de secol, maestrul a scos de sub tipar o serie de volume, printre care menţionăm: „Băieţelul din coliba albastră”, „Isprăvile lui Guguţă”, „Columb în Australia”, „Guguţă – căpitan de corabie”, „Steaua lui Ciuboţel”, „Guguţă şi prietenii săi”, „Copii în cătușele Siberiei”, „Crăița” etc.

Pentru înveșnicirea operei vangheliene, în sectorul Râșcani al Capitalei, pe strada Kiev există un scuar amenajat de municipalitate în anul 2021, care poartă numele „Guguță”, precum și un monument al cunoscutul personaj.

Distincții:

Spiridon Vangheli este Doctor Honoris Causa al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. În 2012 i-a fost conferit tilul de cetățean de onoare al municipiului Chișinău.

1971 – Cartea Guguță este distinsă cu Premiul Unional, la Concursul „Cea mai bună carte pentru copii.”
1974 – este distins cu Premiul Internațional Diploma de onoare Andersen pentru cartea Ministrul bunelului (Rio de Janero).
1980 – este distins cu premiul de Stat al Moldovei.
1982 – conferirea titlului de maestru emerit al artelor din RSSM.
1987 – participă la Săptămîna Literaturii pentru copii în Bratislava.
1988 – La Kremlin (Moscova) este distins cu Premiul de Stat al Uniunii Sovietice pentru volumul de sinteză Guguță și prietenii săi.
1992 – i s-a conferit titlul onorific „Scriitor al Poporului din Republica Moldova”.[1]
1996 – este distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române
1996 – este decorat cu Ordinul Republicii
1997 – primește premiul „Carte frumoasă-cinste cui te-a scris” acordat de Centrul Cultural Francez din Iași pentru cartea Guguță și prietenii săi.
Premiul “Simpatia copiilor” la Salonul Internațional de Carte pentru Copii de la Chișinău (1997, pentru Guguță și prietenii săi, Premiile “Cartea anului” și “Simpatia copiilor” pentru volumul Tatăl lui Guguță când era mic, acordate în cadrul aceluiași Salon, ediția a IV-a (2000).
2000 –Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru cartea Tatăl lui Guguță când era mic.
2000 – Laureat al Concursului „Zece cărți ale secolului XX- basarabean” pentru volumul Isprăvile lui Guguță
2002 – Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X