Deputații PSRM, sesizare la Curtea Constituțională privind modificarea Legii cu privire la securitatea informațională (DOC)

Autor: , in Actualitate / Politic / 20 iunie, 2022, 14:05

Deputații socialiști (PSRM) Adela Răileanu și Grigore Novac au depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care au solicitat ca magistrații constituționali să se expună pe marginea constituționalității unor articole din Legea nr.143 pentru modificarea Codului serviciilor media audiovizuale.

Socialiști consideră că prin modificările operate se încalcă „mai multe prevederi ale Constituției Republicii Moldova, precum și ale unor acte fundamentale internaționale în materia drepturilor omului”.

„Modificările instituie în manieră disproporțională norme menite să cenzureze informația incomodă difuzată public, precum și măsurile de atragere la răspundere pentru dezinformare, și nu în ultimul rând – să „stranguleze” agenții economici de profil”, argumentează socialiștii.

La acest subiect: Ar urma să intre în vigoare săptămâna aceasta. Maia Sandu a promulgat legea securității informaționale. Este interzisă difuzarea emisiunilor de ştiri şi analize politice din Rusia

Menționăm că, la începutul lunii iunie, deputații au examinat în a doua lectură proiectul care drept scop prevenirea și combaterea dezinformării și a răspândirii informațiilor false în spațiul mediatic. Documentul prevede modificarea Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova și urmărește prevenirea și combaterea tentativele de dezinformare, care afectează securitatea națională.

Astfel, Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova a fost completat cu noțiunea de ”dezinformare” și cu sancțiunile aferente, în cazul în care furnizorii sau distribuitorii de conținut media vor încălca legislația.

De asemenea, Codul a fost completat cu prevederi conform cărora furnizorii de servicii media nu vor difuza, iar distribuitorii de servicii media nu vor retransmite programe audiovizuale de televiziune și de radio cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic care au fost produse în alte state decât statele membre ale Uniunii Europene, Statele Unite ale Americii, Canada și statele care au ratificat Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră, cu excepția filmelor și a emisiunilor de divertisment care nu au un conținut militarist.

De asemenea, furnizorii de servicii media nu vor difuza, iar distribuitorii de servicii media nu vor retransmite programe audiovizuale care, indiferent de proveniența lor, justifică războaiele de agresiune, neagă crimele de război şi crimele împotriva umanității sau incită la ură.

Documentul a fost susținut cu votul a 54 de deputați.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X