Maia Sandu s-a întâlnit cu o delegație de parlamentari din Austria, aflată într-o vizită de lucru la Chișinău

Autor: , in Politic / 22 iunie, 2022, 15:08

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit miercuri, 22 iunie, cu membrii Grupului parlamentar de prietenie Austria – Ucraina, Moldova, Belarus, condus de deputatul Helmut Brandstätter, care se află într-o vizită de lucru la Chișinău.

Discuția a vizat situația de securitate și umanitară din regiune, precum și eforturile de euro-integrare ale Republicii Moldova, în contextul cererii de aderare la UE și al opiniei favorabile a Comisiei Europene privind acordarea statului de candidat pentru țara noastră.

Potrivit deputaților austrieci, Parlamentul și Guvernul de la Viena susțin parcursul european al Moldovei și sunt încrezători într-o decizie pozitivă în acest sens a statelor membre ale UE, în cadrul Consiliului European din 23-24 iunie.

Șefa statului a mulțumit Austriei atât pentru sprijinul pentru dezvoltare, acordat țării noastre de-a lungul anilor, cât și pentru susținerea pe durata pandemiei de Covid sau, mai recent, pentru a ajuta refugiații din Ucraina.

Potrivit unei note emise de Președinție, membrii delegației au apreciat felul în care R. Moldova a gestionat fluxul de refugiați, dând dovadă de solidaritate în spirit european. Ei au reiterat disponibilitatea Austriei de a sprijini Republica Moldova pe calea transformării, în special pentru combaterea corupției și reformarea justiției, dar și pentru continuarea cooperării economice și în domeniul dezvoltării regionale.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X