„Timpul se scurge!”. Unul dintre britanicii condamnați la moarte în Donețk și-a sunat familia și a spus că va fi executat în curând

Autor: , in Externe / 23 iunie, 2022, 18:12

Familia unui britanic condamnat la moarte într-o regiune separatistă susținută de Rusia pentru că a luptat pentru Ucraina a spus că se așteaptă să fie executat și că timpul „se scurge”. Informația a fost oferită de BBC, care a discutat cu bunica voluntarului care era înrolat în armata ucraineană, dar pe care rușii îl consideră mercenar. Alături de el au primit aceeași pedeapsă un alt britanic și un marocan, scrie libertatea.ro.

Aiden Aslin și Shaun Pinner au fost condamnați de o instanță care nu este recunoscută la nivel internațional, în așa-numita Republică Populară Donețk (DPR). Aslin a spus familiei sale că cei care l-au capturat i-au transmis că oficialii britanici nu au încercat să negocieze în numele lui.

Ministrul de externe a discutat cazul său cu Ucraina la începutul lunii iunie. Liz Truss a spus că ea și omologul său ucrainean Dmitro Kuleba, au vorbit despre „eforturile de a asigura eliberarea prizonierilor de război deținuți de împuterniciți ruși” și a numit pedepsele cu moartea o „hotărâre falsă, fără absolut nicio legitimitate”.

Familia lui Aslin a declarat că a vorbit cu el într-un apel telefonic în care le-a spus că i s-a transmis că „timpul se scurge”, de către cei care l-au reținut.

„Nu există cuvinte, e cel mai rău coșmar pentru toată lumea să ai un membru al familiei tale amenințat în acest fel”, a spus bunica lui Aslin, Pamela Hall, pentru BBC.

„Aiden a fost extrem de supărat când și-a sunat mama în această dimineață. Concluzia este că Aiden a spus că DPR i-a transmis că nimeni din Marea Britanie nu a luat legătura cu ei și că va fi executat. Trebuie să cred ce ne-a spus Aiden, că dacă DPR nu primește un răspuns, atunci îl vor executa. Evident, sper că nu este adevărat”, a mai declarat femeia.

Aslin și Pinner s-au mutat în Ucraina în 2018 și au făcut parte din forțele armate ale Ucrainei timp de câțiva ani înainte de invazia rusă. Ambii aveau iubite ucrainene și practic considerau Ucraina casa lor. Au fost capturați după ce au petrecut săptămâni întregi apărând orașul asediat Mariupol.

Însă instanța rusă i-a numit „mercenari”, acuzându-i că au fost trimiși la luptă într-un conflict străin, pentru bani. Aceștia au fost acuzați de infracțiuni, inclusiv de preluare violentă a puterii și de pregătire pentru a desfășura activități teroriste, potrivit publicației ruse de știri RIA Novosti.

Guvernul Regatului Unit a transmis că cei doi ar trebui tratați ca prizonieri de război, în conformitate cu legile stabilite în Convențiile de la Geneva.

„Am plâns găleți de lacrimi din cauza asta, dar plânsul nu ajută, vreau să fac ceva, dar nu știu ce să fac. După telefonul lui Aiden de azi dimineață, ce ar trebui să mă gândesc? Nu vreau să-mi pierd speranța, dar este foarte greu. Nu mă pot abține să nu cred că ar trebui să aibă loc un contact între Regatul Unit și Rusia”, a mai spus doamna Hall.

Dar surse guvernamentale din Regatul Unit indică faptul că miniștrii nu doresc în prezent să negocieze direct cu Rusia, deoarece ar putea risca să alimenteze o narațiune rusă falsă, conform căreia bărbații sunt mercenari.

În ultimele săptămâni, Aslin și Pinner au fost batjocoriți de prezentatorii programelor de televiziune pro-Kremlin din Rusia, care au difuzat videoclipuri cu bărbații în captivitate.

Ambasadorul Rusiei la Londra a declarat marți că Marea Britanie a cerut ajutorul Moscovei pentru a preveni execuția lor. „A existat o abordare a britanicilor față de noi, ne-au trimis o notă, dar nota era atât de plină de expresii atât de arogante și didactice încât nu ne-a produs nicio dorință de a coopera la aceste probleme”, a spus ambasadorul Andrei Kelin, pentru Rusia-24 TV.

„Trebuie să abordeze DPR, recomandarea noastră rămâne aceeași”, a spus Kelin.

Deși Rusia nu aplică pedeapsa cu moartea, Republicile Populare Donețk și Lugansk, a căror independență este recunoscută doar de Moscova, o au în statutul lor.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X