Socialiștii au contestat la Curtea Constituțională hotărârea Parlamentului privind prelungirea stării de urgență în R. Moldova cu încă 45 de zile

Autor: , in Actualitate / Politic / 30 iunie, 2022, 10:40

Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) a contestat la Curtea Constituțională (CC) hotărârea Parlamentului privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul țării noastre, considerând-o „lipsită de o motivare argumentată”. Sesizarea a fost depusă de deputatul socialist Vasile Bolea, care susține că „prin prelungirea stării de urgență se restrâng în continuare, pe o perioadă de 45 de zile, drepturile cetățenilor”.

„Considerăm respectiva Hotărâre drept neconstituțională, lipsită de o motivare argumentată, cu mai multe încălcări ale legislației naționale și internaționale. De asemenea, prin această hotărâre sunt nejustificat restrânse drepturile cetățenilor”, a declarat Bolea.

Potrivit socialiștilor, unul din motivele care stă la baza Hotărârii – factorul regional, manifestat prin fluxul refugiaților, de facto, s-a consumat deja, or, măsurile normative și logistice au fost deja adoptate și întreprinse. Cel de-al doilea argument – factorul energetic, de asemenea nu poate fi considerat circumstanță deoarece în Republica Moldova, atât Parlamentul cât și Guvernul exercită un mandat deplin și funcțional, care nu necesită adoptarea unor măsuri prompte prin derogare de la cadrul legal general.

Cu votul a 59 de deputați, Parlamentul a adoptat Hotărârea privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pe o perioadă de 45 de zile, începând cu 24 iunie 2022.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X