Scholz spune că războiul ar putea dura mult timp: Putin l-a pregătit mai demult (VIDEO)

Autor: , in Actualitate / Externe / 4 iulie, 2022, 10:53

Decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a invada Ucraina a fost luată cu mult timp înainte și de aceea are resurse de a continua războiul pe termen lung, a arătat cancelarul german Olaf Scholz într-un interviu. Totodată, el a recunoscut că occidentul a greșit devenind atât de dependent de gazul rusesc.

„Cred că decizia de a declanşa acest război a fost luată cu un an înainte ca el să fi început şi poate chiar mai devreme, pentru că (Vladimir Putin) s-a pregătit pentru aceasta”, a spus liderul german într-un interviu pentru postul american CBS, potrivit Agerpres.

„Astfel, el (Putin) va putea continua cu războiul cu adevărat mult timp”, a adăugat Scholz.

Olaf Scholz a mai recunoscut că a fost o greşeală a ţărilor europene să devină atât de dependente de resursele energetice ruseşti.

„Ar fi trebuit să investim peste tot în Europa în infrastructură, ceea ce ne-ar fi oferit posibilitatea de a schimba furnizarea, de la o zi la alta”, a spus el.

„Aceasta este lecţia care a fost învăţată în Europa şi în multe alte locuri, că trebuie să fii pregătit: să fii pregătit pentru situaţii precum aceasta”, a subliniat Scholz.

Întrebat despre cât de mult mai cheltuie încă Germania pe importurile de resurse energetice din Rusia, Olaf Scholz a spus doar că suma s-a redus.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X