Maia Sandu, la ceremonia de arborare a Drapelului de Stat, cu ocazia Zilei Statalității Lituaniei: „Un exemplu de demnitate și curaj pentru R. Moldova”

Autor: , in Actualitate / Politic / 6 iulie, 2022, 12:57

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a participat miercuri, 6 iuie, la Vilnius, la ceremonia de arborare a Drapelului de Stat, cu ocazia Zilei Statalității Republicii Lituania. Ea a felicitat poporul lituanian cu ocazia sărbătorii și a menționat relațiile strânse pe care țările noastre le-au menținut, de-a lungul secolelor.

„Apreciem susținerea consecventă din partea Lituaniei pentru dezvoltarea democratică și integrarea europeană a Moldovei. Lituania continuă a fi un exemplu de demnitate și curaj pentru țara noastră”, a declarat Maia Sandu.

Maia Sandu se arată convinsă că Republica Moldova și Lituania au înainte „mulți ani de prosperitate și conlucrare reciproc avantajoasă, în sânul familiei statelor europene”.

„Ca și Lituania, noi cunoaștem prețul libertății noastre și suntem pregătiți să o apărăm. Astfel vom garanta pacea, siguranța și prosperitatea regiunii noastre, pentru binele tuturor.

Felicitări sincere întregului popor lituanian cu ocazia Zilei Statalității. Trăiască Lituania – Tegyvuoja Lietuva!”, a spus Maia Sandu.

Discursul integral rostit de Maia Sandu la ceremonia de arborare a Drapelului de Stat, cu ocazia Zilei Statalității Lituaniei:

„Stimate domnule Președinte Nauseda,
Onorată asistență,
Doamnelor și domnilor,

Bună ziua! Laba diena!

Sunt onorată să mă aflu astăzi, aici, la ceremonia de arborare a Drapelului de Stat al Lituaniei, cu ocazia Zilei Statalității țării Dumneavoastră.

Vă mulțumesc, domnule Președinte, pentru invitația de a vizita Vilnius în această zi specială pentru poporul lituanian. Folosesc acest prilej pentru a reconfirma angajamentul de a consolida prietenia și parteneriatul dintre țările noastre.

De aproape opt secole, Lituania rămâne o voce importantă în istoria europeană, cunoscând atât perioade de ascensiune și glorie, cât și momente de grea încercare. Ocupația străină a încercat să distrugă elitele naționale și a adus teroare, colectivizare forțată și valuri de deportări. În pofida acestor provocări, astăzi vocea distinctă, independentă a Lituaniei continuă să răsune și să conteze, pe continentul european și în lume.

Și Moldova are experiența ocupației străine. Astăzi, pe 6 iulie, țara noastră comemorează victimele deportărilor staliniste, care au despărțit zeci de mii de familii, au distrus zeci de mii de destine. Ținem minte aceste crime și suntem datori să nu mai admitem vreodată repetarea lor.

De-a lungul secolelor țările noastre au menținut strânse relații comerciale, militare și culturale. Ne leagă multe lucruri și din istoria recentă. Moldovenii au urmărit cu admirație și au sprijinit Mișcarea de eliberare națională de la sfârșitul anilor ‘80, din Lituania. Suntem prima țară care a recunoscut redobândirea independenței Lituaniei, în primăvara anului 1990. Lituania rămâne și astăzi un exemplu de demnitate și curaj pentru țara mea.

Apreciem susținerea consecventă din partea Lituaniei pentru dezvoltarea democratică și integrarea europeană a Republicii Moldova. Astăzi, suntem ancorați ferm pe drumul spre Europa după ce acum două săptămâni, Consiliul European ne-a acordat statutul de țară candidată.

Decizia de a oferi Moldovei, alături de Ucraina, șansa integrării europene a fost luată într-un context regional dramatic. Pe 24 februarie, tancurile rusești au invadat Ucraina. De patru luni și jumătate, Ucraina luptă cu armata rusă, care îi omoară cetățenii și îi distruge orașele. Ucraina luptă pentru libertatea sa, pentru libertatea și viitorul Europei.

Moldova și Lituania s-au solidarizat cu Ucraina din prima zi. Am pledat pentru oprirea ororilor acestui război și ne-am oferit ajutorul. Moldova găzduiește zeci de mii de refugiați ucraineni, oferindu-le casă și masă. Lituania acordă sprijin economic, politic și militar Ucrainei.

Într-o perioadă în care unii încearcă să ne convingă că legea pumnului trebuie să domine în secolul 21, noi optăm în continuare pentru respect reciproc, cooperare și dialog între țări, în interesul și beneficiul oamenilor, pentru păstrarea și consolidarea păcii și a securității.

Războiul a aruncat regiunea noastră în incertitudine și ne-a amintit un lucru important: libertatea nu e un dat, nu e un cadou gratuit, pe care putem conta indiferent de circumstanțe. Libertatea trebuie apărată. Pacea trebuie să redevină valoarea supremă a civilizației umane.

Stimate domnule Președinte,

Sunt convinsă că Moldova și Lituania au înainte mulți ani de prosperitate și conlucrare reciproc avantajoasă, în sânul familiei statelor europene.

Ca și Lituania, noi cunoaștem prețul libertății noastre și suntem pregătiți să o apărăm. Astfel vom garanta pacea, siguranța și prosperitatea regiunii noastre, pentru binele tuturor.

Felicitări sincere întregului popor lituanian cu ocazia Zilei Statalității. Trăiască Lituania – Tegyvuoja Lietuva!”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X