Vizită istorică: Nancy Pelosi a ajuns în Taiwan, ignorând avertismentele Chinei

Autor: , in Externe / 2 august, 2022, 17:22

Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, a ajuns marţi seară în Taiwan, unde urmează să aibă o serie de întâlniri oficiale, ignorând avertismentele Administraţiei de la Beijing, informează agenţia The Associated Press, citată de Mediafax.

Nacy Pelosi este oficialul american cu rangul cel mai înalt care vizitează Taiwanul în ultimii 25 de ani. Vizita a amplificat tensiunile între China şi Statele Unite, iar Beijingul a avertizat că va reacţiona prin „măsuri determinate şi hotărâte”.

Nancy Pelosi îşi va petrece noaptea în Taiwan. Miercuri dimineaţă, Pelosi se va întâlni cu preşedintele Taiwanului, Tsai Ing-Wen, cu vicepreşedintele Lai Ching-De şi va participa la o sesiune specială a Parlamentului de la Taipei.

Departamentul american al Apărării a intensificat prezenţa militară în zona Asia-Pacific în contextul vizitei lui Nancy Pelosi în Taiwan. În largul Taiwanului au fost trimise patru nave militare americane, inclusiv portavionul USS Ronald Reagan.

Beijingul, care consideră Taiwanul teritoriu chinez, a anunţat că vor exista consecinţe pentru vizita lui Nancy Pelosi la Taipei. „Statele Unite vor trebui să îşi asume responsabilitatea şi vor trebui să plătească preţul pentru lezarea suveranităţii şi securităţii Chinei”, a atras atenţia Hua Chunying, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.

Statele Unite nu au relaţii diplomatice oficiale cu Taiwanul, iar preşedintele Joseph Biden i-a transmis săptămâna trecută omologului său chinez, Xi Jinping, că Statele Unite respectă în continuare principiul „o singură Chină”. În acelaşi timp, Statele Unite au anunţat angajamentul de a oferi asistenţă militară Taiwanului pentru a contracara o eventuală invazie chineză.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X