Veronica Dragalin a depus jurământul de învestire în funcția de șefă a Procuraturii Anticorupție (FOTO, VIDEO)

Autor: , in Actualitate / Justiție / 5 august, 2022, 08:44

Veronica Dragalin s-a prezentat vineri, 5 august, la ședința Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) unde a depus jurământul de învestire în funcția de șefă a Procuraturii Anticorupție (PA). Aceasta a fost însoțită de procurorul general interimar Dumitru Robu.

Membrii CSP i-au adresat felicitări Veronicăi Dragalin și i-au urat succes în activitatea sa.

Jurământul formulat atât în formă orală cât și scrisă urmează să fie semnat de procurorul general interimar Dumitru Robu și membrii Consiliului Superior al Procurorilor.

Citește și: Priorități anunțate de noua șefă a Procuraturii Anticorupție: „Laundromat” și furtul miliardului. Dragalin, surprinsă de condițiile de muncă

Amintim că, începând de luni, 1 august, Veronica Dragalin și-a început activitatea în funcția de de procuroră-șefă a Procuraturii Anticorupție (PA).

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), a desfășurat marți, 7 iunie, proba de interviu a candidaților în cadrul concursului pentru funcția de procuror – șef al Procuraturii Anticorupție.

La etapa de interviu în fața CSP au participat patru candidați, care au acumulat punctaje finale după cum urmează :

– Adrian Bordianu – 40,93 puncte;
– Victor Brînză – 36,15 puncte;
– Veronica Dragalin – 72,15 puncte;
– Octavian Iachimovschi – 53,01 puncte.


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X