Fără loc de muncă și fără prieteni. Ce a pățit o profesoară care a criticat invazia lui Putin în Ucraina

Autor: , in Externe / 8 august, 2022, 18:27

Considerată unul dintre cei mai buni profesori de lingvistică din Belgorod, oraș aflat la granița cu Ucraina, Tatiana Novikova a văzut cum cariera ei este distrusă, după ce a criticat invazia rusă, relatează publicația Novaya Gazeta, preluată de site-ul cu știri de educație Școala 9. Nu a rămas doar fără job, ci și fără prieteni și a ajuns și în fața instanței, scrie libertatea.ro.

Pe 18 iulie, Tatiana Novikova, profesoară la Institutul Pedagogic al Universității de Stat din Belgorod, cel mai apropiat oraș rusesc de Ucraina, a fost amendată cu suma de 30.000 de ruble, echivalentul a 535 de euro, pentru „discreditarea” forțelor armate ruse.

Înainte de audierea ei în instanță, universitatea căreia Tatiana i-a fost fidelă timp de 35 de ani, aproape jumătate din întreaga ei viață, a acuzat-o de „implicare în practici imorale” și a concediat-o.

Niciuna dintre acuzații nu stă în picioare, spune Tatiana. „Sunt lingvist și înțeleg sensul cuvântului «discreditare». Prin urmare, știu că în niciun caz nu aș putea discredita forțele armate”, explică ea decizia.

Când a vorbit cu jurnaliștii de la Novaya Gazeta, Novikova încă era în stare de șoc pentru ceea ce tocmai i se întâmplase.

„Când totul a început pe 24 februarie, nu m-am putut opri din plâns timp de două săptămâni. Un prieten a venit să mă vadă, a văzut în ce stare eram și atunci mi-a spus: «Am o opinie diferită». Am răbufnit. Pentru că poți avea o opinie diferită despre o carte sau un film. Dar nu înțeleg o opinie diferită despre moartea unor oameni”, a povestit Tatiana.

A rămas și fără prieteni

Profesoara locuiește într-o garsonieră modestă, unde doar sutele de cărți din bibliotecă îi mai țin companie. Cărțile și o pisică. Acum, abia dacă mai are prieteni în Belgorod, scrie Novaya Gazeta. Aceștia au început să dispară, unul câte unul, după începerea războiului și, majoritatea, atunci când Novikova și-a pierdut locul la catedră.

Asta s-a întâmplat pe 10 iunie, când Tatiana a făcut declarații anti-război pe o rețea de socializare din Rusai, VK. A făcut acest lucru după ce a văzut zecile de mesaje de ură la adresa unei rusoaice care protestase public împotriva războiului, cu o pancartă în mână.

Fără să intuiască ce avea să urmeze, i-a luat apărarea femeii. „Bombardăm orașe, ucidem oameni și îi alungăm din țară” și „transformăm o țară prosperă în moloz doar pentru că ea nu vrea să trăiască așa cum o facem noi”, au fost cuvintele profesoarei.

Au transformat-o într-o țintă.

„Ești profesoară? Cu siguranță nu vei învăța pe nimeni patriotismul”, i-a scris cineva, cu majuscule. Novikova a replicat: „Nu poți preda și învăța patriotismul, devii patriot atunci când există ceva de care să fii mândru”.

Tatiana a început atunci să aibă probleme după probleme. Mesajele de amenințare au continuat pe rețelele de socializare. „Controlează-te sau altcineva se va ocupa de tine”, i s-a transmis amenințător în comentarii.

Câțiva elevi au încercat să-i ia apărarea

Este exact ceea ce i s-a întâmplat în următoarele zile. Oleg Polukhin, rectorul Universității de Stat din Belgorod, a declarat pentru presa locală că a primit nenumărate plângeri privind comportamentul „imoral” al Novikovei de la „cetățeni nemulțumiți, indignați de faptul că aceasta continuă să lucreze la universitate”.

Mai mult, potrivit acestuia, întregul Belgorod „fierbea de indignare” din cauza celor spuse de cercetătoare.

Pe 8 iunie, Tatyana era chemată într-o ședință cu reprezentanții universității pentru a fi mustrată, după cum avea să afle ea. Niciun coleg profesor nu i-a luat apărarea. Doar câțiva foști studenți au spus, cu glas stins, că „a făcut doar o mică greșeală” și că profesoara nu a discutat niciodată cu studenții ei despre război.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X