Semnarea acordului moldo-român privind înființarea punctului de trecere Leova – Bumbăta, aprobat de Guvern

Autor: , in Actualitate / Social / 10 august, 2022, 15:38

Un nou punct de trecere a frontierei de stat Leova – Bumbăta urmează a fi deschis traficului internațional rutier, pe segmentul moldo-român. Cabinetul de miniștri a aprobat miercuri, 10 august, semnarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind înființarea punctului de trecere.

Odată instituit, acesta va permite accelerarea și facilitarea traversării frontierei de către persoane și mijloace de transport, fluidizarea traficului transfrontalier și reducerea timpului de așteptare la celelalte puncte de trecere a frontierei de stat, care acum sunt mai solicitate.

În nota emisă de Guvern este menționat că noul punct la frontieră va contribui la îmbunătățirea capacităților de procesare a mijloacelor de transport care tranzitează Republica Moldova, dezvoltarea rețelei căilor comerciale pentru traficul transfrontalier și sporirea nivelului de securitate atât pe plan național, cât și regional.

În conformitate cu prevederile Acordului în cauză, deschiderea punctului de trecere Leova-Bumbăta se va efectua după crearea infrastructurii corespunzătoare, precum și asigurarea cu personal necesar, în conformitate cu normele și standardele în vigoare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X