Înotătorul român David Popovici, medalie de aur și la proba de 200 m liber. A doua medalie de aur la Roma

Autor: , in Actualitate / Sport / 15 august, 2022, 18:38

Înotătorul român David Popovici a câștigat medalia de aur și la proba de 200 metri liber, la Campionatele Europene de Natație de la Roma. Este a doua medalie de aur cucerită de David Popovici, după ce românul a devenit campion european și la proba de 100 metri liber, stabilind și un nou record mondial.

David Popovici a terminat cursa cu timpul 1:42:97, potrivit Euronews. Plecat de pe culoarul 4, cel al favoriților, românul a condus cursa de la un capăt la altul și a terminat cu mult înaintea principalului său adversar, elvețianul Antonio Djakovic (1.45.60).

Românul s-a calificat în finala cu timpul cu un timp de 1:44:91.

Presa străină l-a elogiat la finalul săptămânii trecute pe David Popovici, care la numai 17 ani a doborât un record mondial vechi din anul 2009. Românul a terminat cursa de 100 metri liber cu timpul 46,86 secunde, iar vechiul record era de 46.91 și a fost sabilit de Cesar Cielo.

România este reprezentată la Europene de o delegaţie de 11 sportivi, în frunte cu David Popovici.

Citește și: David Popovici – cel mai rapid înotător de pe planetă. A doborât recordul mondial la 100 de metri liber, la CE de natație de la Roma

„Înotul lui nu are liminte. Parcă ar fi venit dintr-un viitor în care oamenii sunt amfibieni”. La doar 17 ani, românul David Popovici a devenit campion mondial

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X