Silvia Radu, despre dosarul de spălare de bani în care este vizată: Organele competente se vor convinge că bănuielile la adresa mea sunt absolut nefondate

Autor: , in Actualitate / Politic / 15 august, 2022, 18:54

Silvia Radu, vizată în dosarul de spălare de bani, alături de alte trei persoane, a venit cu o reacție la perchezițiile matinale. Aceasta neagă acuzațiile care i se aduc, exprimându-și speranța că organele competente se vor convinge că bănuielile la adresa ei sunt nefondate.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fosta primăriță a Capitalei susține că nu a semnat contracte, nu a făcut și nu a primit plăți.

„Eu nu cunosc nimic despre tranzacțiile, care fac obiectul declarațiilor publice de astăzi, și nu am nici o legătură cu tranzacțiile respective. Nu am semnat contracte. Nu am făcut și nu am primit plăți. Nu am participat nici la frauda bancară și nici la furtul miliardului”, a spus Silvia Radu.

Fosta funcționară se declară deschisă de a colabora cu ancheta.

„Eu recunosc dreptul organelor competente ale statului de a investiga bănuieli de săvârșire a infracțiunilor și sunt deschisă să colaborez cu ancheta, însă condamn modalitatea de a face acest lucru prin lezarea imaginii publice și a demnității unor persoane nevinovate. Consider că astfel de acțiuni, fără suport probatoriu, încalcă vehement drepturile omului”, a continuat Silvia Radu.

Ea și-a exprimat speranța că organele competente se vor convinge că bănuielile în privința sa sunt nefondate.

„Eu cred în stat de drept și sper în neadmiterea abuzurilor. Regret situația de astăzi și sper că, în cel mai scurt timp, organele competente se vor convinge că toate aceste bănuieli la adresa mea sunt absolut nefondate”, a conchis Silvia Radu.

Menționăm că, procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) și ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins luni dimineață, 15 august, cu percheziții la patru persoane vizate într-un dosar de spălare de bani.

Apoi, un ex-director al Autorității Aviației Civile (AAC) a fost reținut. Acesta a activat până în ianuarie 2021 în cadrul Autorității, și este bănuit că, împreună cu alți foști angajați ai entității aeronautice și un fost primar al Capitalei, ar fi comis infracțiunea de spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Potrivit materialelor cauzei, cele patru persoane anchetate ar fi activat în cadrul unei companii de prestare a serviciilor de consultanță în domeniul aeronautic și ar fi semnat mai multe contracte cu entități similare de peste hotare.

La acest subiect: Noi detalii în dosarul de spălare de bani: Un fost director al AAC a fost reținut. Alte trei persoane au statut de bănuit. Cine ar fi vizați

Surse apropiate anchetei au comunicat pentru Deschide.md că, pe lângă fosta primăriță intrimară a Chișinăului, Silvia Radu, persoanele vizate în dosar sunt fostul șef al AAC, Eugeniu Costei și Igor Sandulescu, precum și nașul de cununie a ex-deputatului Sergiu Sîrbu, Valentin Vizant.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X