Dodon, citat la Procuratura Anticorupție pentru a i se aduce la cunoștință demersul procurorului privind prelungirea arestului la domiciliu
Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, actual președinte de onoare al PSRM, învinuit pe mai multe capete de acuzare, susține că a fost la Procuratura Anticorupție pentru a se aduce la cunoștință demersul procurorului de a-i fi prelungit arestul la domiciliu. Deocamdată nu se cunoaște pentru câte zile a fost solicitat mandatul de arest preventiv.
Procurora de la Procuratura Generală, Mariana Cherpec, responsabilă pentru comunicarea cu reprezentanții mass-media, a declarat pentru COTIDIANUL că vor reveni mai târziu cu informații la acest subiect.
Dodon nu a ezitat să aducă noi acuzații la adresa Procuraturii.
„Ieri (n.r:16 august) am fost la Procuratura Anticorupție pentru a mi se aduce la cunoștință demersul procurorului de a prelungi arestul la domiciliu. Straniu că de data aceasta a fost fără gălăgie și presă controlată, pregătită cu provocări. Aceasta confirmă faptul că anterior totul era organizat de procurori și conducerea țării, însă după ce au văzut că acțiunile lor provocatoare se întorc împotriva lor ca bumerangul, în special după atacul murdar la adresa mamei mele, s-au speriat și, de data asta, au renunțat. Aproape de orice dată când merg la CNA, procuratură sau judecăți, erau prezente provocările și presa subordonată guvernării. Probabil au înțeles că hărțuirea publică lovește tare în imaginea lor și în credibilitatea și așa foarte scăzută a procurorilor, din care motiv au fost puși pe pauză protestarii cu ora și jurnaliștii subordonați puterii. La sate sunt zilieri, cei care muncesc onest cu ziua în agricultură. În capitală sunt câțiva protestatari cu ora, doar că ei ar câștiga într-o oră cam cât ar primi un zilier pentru o săptămână de muncă în câmp”, a scris Dodon.
Referitor la solicitarea de prelungire a arestului la domiciliu, fostul șef de stat susține că niciun argument sustenabil, nicio probă care ar motiva prelungirea arestului nu există.
„E foarte clar că de frică, dorința Maiei Sandu și PAS este să mă izoleze de societate și să pună presiune psihologică pe mine și membrii familiei. Nu vor reuși”, a conchis Dodon.
Igor Dodon, aflat în arest la domiciliu, este învinuit pe mai multe capete de acuzare – corupere pasivă; organizarea, dirijarea și acceptarea cu bună-știință a finanțării partidului politic de către un grup criminal organizat; trădare de patrie și îmbogățire ilicită.
Comentarii