Iarmaliuc, răspuns la acuzaţiile lui Dodon: ,,Sunt nişte manipulări. A fost citat la Procuratură pentru o altă acțiune de urmărire penală”
Procurorul de caz Petru Iarmaliuc susţine că fostul președinte Igor Dodon manipulează. Reacția vine după ce ultimul a anunțat că a fost citat marți, 16 august, la Procuratură, însă de data aceasta totul s-a petrecut fără presă. Acuzatorul de stat ne-a precizat că fostul șef de stat a fost chemat pentru altă acțiune de urmărire penală.
Procurorul Petru Iarmaliuc a declarat pentru COTIDIANUL că ex-președintele Igor Dodon a fost citat la data de 16 august la Procuratura Anticorupție pentru o altă acțiune de urmărire penală, mai exact, pentru a participa la disigilarea pachetelor în care se află dispozitive informatice.
„Ieri (n.r: 16 august), Igor Dodon a fost citat încă la data de 12 august pentru a se prezenta la Procuratură şi la Centrul Național Anticorupție pentru o altă acţiune de urmărire penală. Începând cu ora 14:00, conform procesului verbal din 16 august 2022, având în vedere că a fost luată decizia de a solicita prelungirea măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu şi ţinând cont că Igor Dodon se afla în incinta Procuraturii Anticorupție, acestuia i s-a înmânat demersul cu privire la prelungirea măsurii preventive de arest la domiciliu”, ne-a spus Iarmaliuc.
Acuzatorul de stat susține că fostul șef de stat „duce în eroare opinia publică şi manipulează prin acest aspect, deoarece el a fost citat pentru altă acţiune, însă având în vedere că se afla la noi, i-am înmânat şi demersul”.
„Conform citaţiei din 12 august, Dodon Igor a fost citat de către ofiţerul de urmărire penală Nicolae Brumă pentru a se prezenta la 16 august, la ora 14:00, la Procuratura Anticorupție, însotit de un apărător, pentru a participa la acţiunile de urmărire penală privind disigilarea pachetelor în care se află dispozitive informatice pentru a fi supuse constatărilor tehnico-ştiinţifice şi pentru a asigura prezenţa lui, ca să vadă că într-adevăr ceea ce s-a ridicat de la domiciliu şi din alte locuri, inclusiv automobile, acele dispozitive informatice se găsesc şi umează ca specialiştii să le examineze şi să facă raport de constatare tehnico-ştiinţifică” ne-a explicat procurorul de caz.
La acest subiect: Dodon, citat la Procuratura Anticorupție pentru a i se aduce la cunoștință demersul procurorului privind prelungirea arestului la domiciliu
Amintim că, Igor Dodon a lansat mai multe acuzații la adresa Procuraturii, anunțând că a fost citat pentru a se aduce la cunoștință demersul procurorului de a-i fi prelungit arestul la domiciliu. Deocamdată nu se cunoaște pentru câte zile a fost solicitat mandatul de arest preventiv.
Igor Dodon, aflat în arest la domiciliu, este învinuit pe mai multe capete de acuzare – corupere pasivă; organizarea, dirijarea și acceptarea cu bună-știință a finanțării partidului politic de către un grup criminal organizat; trădare de patrie și îmbogățire ilicită.
Comentarii