(DOC) Scrisoare către Josep Borrell privind interzicerea accesului în UE pentru peste 6.000 de oficiali ruși și înghețarea activelor acestora
Europarlamentarul român Siegfried Mureșan a anunțat luni, 22 august, că a cosemnat, alături de 47 de colegi din Parlamentul European, o scrisoare către înaltul eeprezentant al Uniunii Europene, Josep Borrell, în care cer interzicerea accesului în Uniunea Europeană pentru peste 6.000 de oficiali ruși și înghețarea activelor acestora. El consideră că această propunere trebuie să se regăsească pe agenda următorului Consiliu al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, programat săptămâna viitoare.
Într-o postare pe Facebook, europarlamentarul a notat că trebuie să fie interzis accesul pe teritoriul Uniunii Europene tuturor cetățenilor ruși apropiați de regimul de la Kremlin.
„Am cosemnat astăzi, alături de 47 de colegi din Parlamentul European, o scrisoare către Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Josep Borrell, în care cerem interzicerea accesului în UE și înghețarea activelor celor peste 6.000 de oficiali, oligarhi și propagandiști ruși identificați de organizația lui Alexei Navalnîi ca fiind apropiați și beneficiari ai regimului de la Kremlin. Federația Rusă duce, de jumătate de an, un război de agresiune împotriva Ucrainei, unde omoară oameni nevinovați și distruge orașe întregi. În același timp, după 6 luni de război, cetățeni ruși apropiați de regimul de la Kremlin încă se pot plimba liniștiți în vacanțe în Uniunea Europeană.”, a declarat Mureșan.
Europarlamentarul susține că sancțiunile aprobate până acum de Uniunea Europeană au fost utile și au afectat în mod cert Federația Rusă.
„Federația Rusă duce, de jumătate de an, un război de agresiune împotriva Ucrainei, unde omoară oameni nevinovați și distruge orașe întregi. În același timp, după 6 luni de război, cetățeni ruși apropiați de regimul de la Kremlin încă se pot plimba liniștiți în vacanțe în Uniunea Europeană. Sancțiunile aprobate până acum de Uniunea Europeană au fost utile și au afectat în mod cert Federația Rusă. Cu toate acestea, ele vizează doar o parte din cetățenii ruși care susțin războiul sângeros din Ucraina și care sunt beneficiari ai regimului corupt de la Moscova. De aceea, susținem ferm înăsprirea sancțiunilor și extinderea lor către un număr cât mai mare de persoane care susțin crimele comise de Federația Rusă. Considerăm că această propunere trebuie să se regăsească pe agenda următorului Consiliu al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, programat săptămâna viitoare”, a conchis Mureșan.
Menționăm că, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat cetățenii țării să fie în alertă înainte de Ziua Independenței de miercuri, 24 august, care are loc la exact 6 luni de la începutul invaziei rusești. Liderul de la Kiev spune că rușii ar putea pregăti „ceva urât și violent”.
Comentarii