Campionatul European de Haltere: Număr record de medalii obținut de sportivii din R. Moldova

Autor: , in Sport / 23 august, 2022, 16:11

La Campionatul European de Haltere, rezervat categoriilor U15 și U17, desfășurat în perioadă 10-18 August 2022 în Razyn, Polonia, lotul național de haltere al Republicii Moldova a obținut 13 medalii, înregistrând un număr record de medalii la un campionat de asemenea anvergură. La concurs au participat 29 de țări, la două categorii de vârstă.

Republica Moldova a fost reprezentată de 10 sportivi, care au obținut următoarele rezultate:

– Ceornopolc Anastasia, în categoria de 81 kg U15 – medalia de aur la (proba Smuls), medalia de argint la (proba Aruncat) și medalia de argint (Total).

– Ciubotaru Alexandrina, în categoria de 64 Kg U17 – medalia de argint (proba Smuls), medalia de argint (proba Aruncat) și medalia de argint (Total);

– Danilov Gabriel, în categoria de 55 Kg U15 – medalia de argint (proba Aruncat) și medalia de bronz (Total);

– Baldjî Alexandr, în categoria de 67 Kg U15 – medalia de argint (proba Smuls) și medalia de bronz (Total);

– Ciubotaru Daniel, în categoria de 89 Kg U17 – medalia de argint (proba Smuls) și medalia de bronz (Total);

– Neagu Alexandru, în categoria de 89 Kg U15 – medalia de bronz (proba Aruncat) și locul IV (Total);

– Badanev Ion, în categoria de 55 Kg U17 – locul IV (Total);

– Comerzan Andrian, în categoria de 55 Kg U17 – locul V (Total);

– Popescu Alina, în categoria de 49 Kg U17 – locul VI (Total);

– Cojocaru Nicoleta, în categoria de 45 Kg U15 – locul VIII (Total);

Este remarcabil rezultatul lotului național, inclusiv în clasamentul pe echipe:

– Categoria U15 masculin – locul 6, premiat cu cupă, după o pauză de 7 ani;

– Categoria U17 masculin – locul 9;

– Categoria U15 feminin – locul 10;

– Categoria U17 feminin – locul 14.

Participarea la această competiție a fost posibilă cu sprijinul financiar al Ministerului Educației și Cercetării, iar sportivii vor beneficia de premii bănești oferite de către Minister în cadrul Galei Sportului, organizată tradițional la sfârșitul anului – se arată într-un comunicat al Ministerului.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X