Noi decizii CSE: Studenții refugiați din Ucraina își vor putea continua studiile în R. Moldova; Termenul de achiziție a energiei electrice de către SA „Energocom”, prelungit

Autor: , in Actualitate / Politic / 26 august, 2022, 16:38

Studenții refugiați din Ucraina își vor putea continua studiile în instituțiile de învățământ din Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost luată în ședința de vineri, 26 august, a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița.

Potrivit documentului aprobat, Ministerul Educației și Cercetării va elabora și aproba un Ordin, privind înscrierea în anul de studii 2022-2023 a studenților refugiați din Ucraina. Mobilitățile de studii pot fi organizate fără taxă, în limitele bugetelor instituționale. Studenții refugiați din Ucraina vor putea fi înscriși în mobilitate în lipsa actelor confirmative privind studiile parcurse în instituțiile de învățământ superior, frecventate anterior în Ucraina, și fără prezentarea scrisorii de accept a Ministerului Educației și Cercetării.

Totodată, în cadrul ședinței de astăzi, membrii CSE au decis prelungirea, pentru perioada septembrie – octombrie 2022, a termenului de achiziție a energiei electrice de către SA „Energocom”, în baza negocierilor directe. Furnizorii vor încheia cu SA „Energocom” contracte bilaterale pentru asigurarea cantităților de energie electrică necesară, iar în cazul modificării tarifelor, vor fi semnate acorduri adiționale.

O altă decizie a CSE prevede măsuri privind asigurarea construcției drumului de acces de la punctul de trecere a frontierei de stat Leova – Bumbăta.

La acest subiect: Semnarea acordului moldo-român privind înființarea punctului de trecere Leova – Bumbăta, aprobat de Guvern

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X