Adrian Dupu, de Ziua Independenței R. Moldova: România a fost primul stat care a recunoscut-o, iar astăzi o sprijină în drumul său către UE

Autor: , in Politic / 27 august, 2022, 11:16

Șeful Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din Guvernul României, Adrian Dupu, a accentuat că România a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova, iar astăzi sprijină cu fermitate, din toate punctele de vedere, Republica Moldova în drumul său către Uniunea Europeană.

Într-un mesaj dedicat Zilei Independenței R. Moldova, marcată astăzi, 27 august, Dupu a remarcat că „la 31 de ani de la acel moment, Republica Moldova este deplin angajată pe calea guvernată de valorile și principiile autentic democratice, singurele care pot garanta securitate și prosperitate întregului spațiu european”.

„În numele echipei Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din Guvernul României, instituție direct implicată în finanțarea proiectelor dedicate tuturor cetățenilor din stânga Prutului, vă doresc vouă, dragi prieteni moldoveni, multă sănătate, liniște și un viitor predictibil și ireversibil în spațiul istoric, cultural și spiritual al marii familii europene.

La mulți ani, Republica Moldova!”, se mai arată în mesajul oficialului.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X