Dosarul „Energocom”, în care este vizat Igor Dodon, a fost trimis în judecată

Autor: , in Actualitate / Politic / 9 septembrie, 2022, 15:56

Procuratura Generală, informează că vineri, 9 septembrie, dosarul penal denumit generic „Energocom” privind învinuirea lui Igor Dodon, a fost expediat în Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pentru examinare în fond.

Reamintim că, în cadrul acestui dosar penal, fostului șef de stat i se incriminează săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu,  de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat (art. 46, art. 328 alin. (3) din Codul penal).

Procurorii precizează că învinuirea formulată fostului șef de stat se referă la acțiunile acestuia din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de Prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului.

Mai exact, acesta este învinuit că, din poziția pe care o avea la acel moment, deținând funcția de Prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului, în perioada lunii mai 2008 a semnat avizul care a favorizat încheierea de către directorul general al SA „Energocom” cu o companie străină din Ungaria, a unui contract privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, în volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 – iunie 2009, contrar prevederilor legale ce viza la acel moment activitatea autorității publice centrale de administrare a energeticii în persoana Ministerului Economiei și Comerțului și în special atribuțiile funcționale al Ministrului Economiei și Comerțului.

Astfel, potrivit prevederilor contractului încheiat cu compania străină prețul energiei electrice  pentru perioada lunilor mai-septembrie 2008 inclusiv, a constituit 0,053 dolari SUA pentru 1 kw/h, și respectiv de 0,058 dolari SUA pentru 1 kw/h pentru energia electrică livrată în perioada de timp cuprinsă între lunile octombrie 2008 – iunie 2009 inclusiv, deși SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%.

Urmare a acțiunilor nominalizate, statului în persoana SA ,,Energocom” i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de  11 927 173 dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.

Procurorii menționează că, în cadrul urmăriri penale au fost obținute probe, care dovedesc caracterul prejudiciabil al contractului de achiziție a energiei electrice nominalizat supra, încheiat în detrimentul intereselor  statului,  și anume existența la acel moment a contractelor de furnizare a energiei electrice încheiate de către ЗАО ,,Молдавская ГРЭС” cu agenți economici din străinătate la prețuri mult mai mici decât prețul de achiziție a energiei electrice de către SA „Energocom” de la companie străină din Ungaria, energiei electrică care era livrată prin rețelele electrice al R. Moldova în baza unui contract de agent dintre  SA „Energocom” în calitate de Executor și ЗАО ,,Молдавская ГРЭС” în calitate de Client.

Concomitent, aceste acțiuni au dus la majorarea tarifelor la energia electrică, afectând drepturilor consumatorilor finali, cetățeni ai Republicii Moldova.

„Ținem să asigurăm că investigațiile penale pe acest caz s-au efectuat în limitele legislației procesual penale, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților persoanei vizate, cu asigurarea principiului prezumției de nevinovăție, confidențialității urmăririi penale, respectării vieții private și a datelor cu caracter personal”, se mai arată într-un comunicat al Procuraturii Generale.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X