Alessandro Chiocceti a fost ales noul secretar general al Parlamentului European

Autor: , in Actualitate / Externe / 13 septembrie, 2022, 09:56

Conducerea Parlamentului European şi-a numit luni seară, 12 septembrie, noul său secretar general, un post administrativ strategic în funcţionarea acestei instituţii, la capătul unui proces de desemnare criticat pentru lipsa sa de transparenţă.

„Compus din preşedinta PE Roberta Metsola (grupul Partidului Popular European) şi din cei 14 vicepreşedinţi, biroul Parlamentului European l-a numit pe Alessandro Chiocchetti ca nou secretar general al instituţiei”, funcţia urmând a fi preluată de la 1 ianuarie, a anunţat legislativul european într-un comunicat, potrivit Agerpres.

În vârstă de 53 de ani, italianul Alessandro Chiocchetti este şeful de cabinet al preşedintei PE de la alegerea acesteia, în luna ianuarie a acestui an.

Decizia desemnării lui Chiocchetti a fost luată la Strasbourg în cadrul unei reuniuni cu uşile închise. Lista candidaţilor la acest post administrativ, cel mai important din Parlamentul European, nu a fost publicată în avans, nici procedura pentru departajarea candidaţilor.

„Procedura autorizează membrii biroului să audieze patru candidaţi diferiţi şi să le adreseze întrebări”, a explicat luni seară Parlamentul European, care a adăugat că numirea lui Alessandro Chiocchetti a avut loc „cu o foarte largă majoritate şi după lungi deliberări”.

Numirea precedentului secretar general al Parlamentului European, germanul Klaus Welle, care a deţinut funcţia începând din 2009, fusese deja acuzată de o mare opacitate.

„Este vorba despre o procedură accelerată nejustificată care afectează grav imaginea instituţiei, în contextul în care există suficient timp pentru a înlocui actualul secretar general până la finalul anului”, a denunţat lidera grupului Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), Iratxe Garcia Perez.

Într-o scrisoare deschisă adresată membrilor biroului PE, organizaţia neguvernamentală Transparency International a cerut ”luarea unor măsuri urgente pentru a spori transparenţa şi integritatea procedurilor de recrutare ale Parlamentului European”.

În 2018, desemnarea germanului Martin Selmayr – la acea vreme şeful de cabinet al fostului preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker – în postul de secretar general al executivului UE, cu un an înaintea alegerilor europarlamentare, a declanşat o polemică amplă la nivel european.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X