Președintele interimar al Senatului României, la Chișinău: Va participa la deschiderea Zilelor Filmului Românesc

Autor: , in Politic / 21 septembrie, 2022, 17:17

Președintele interimar al Senatului României, Alina-Ștefania Gorghiu, și cu secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), Adrian Dupu, întreprind o vizită la Chișinău în vederea participării la cea de-a opta ediție a Zilelor Filmului Românesc.

Potrivit DRRM, oficialii români vor susține o conferință de presă, dar și vor participa la deschiderea oficială a Festivalului.

În cadrul vizitei la Chișinău, Alina-Ștefania Gorghiu va avea o întrevedere cu preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, agenda discuţiilor incluzând priorităţile cooperării bilaterale în domenii de interes comun. La fel, speakerul Senatului României va participa la o masă rotundă cu tema „Egalitatea de gen şi violenţa domestică”, la care vor fi prezente ONG-urile “La Strada Moldova”, Centrul de Drept al Femeilor, Gender-Centru şi Coaliţia Naţională „Viaţă fără violenţă”, dar și se va întâlni cu studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii de Stat din Moldova.

În cadrul celei de-a opta ediție a Zilelor Filmului Românesc, vor putea fi văzute cele mai noi producţii româneşti, premiate la festivalurile de la Cannes, Veneţia şi San Sebastian.

În premieră, ZFR Chişinău se va desfăşura în două cinematografe – Cineplex Loteanu şi Cinema Odeon. Ca şi până acum, intrarea la toate evenimentele va fi liberă, iar proiecţiile vor fi însoţite de discuţii cu numeroşii cineaşti invitaţi – regizori, actori, producători, directori de imagine şi critici. ZFR îşi continuă misiunea de a conecta Chişinăul, prin cinematografia română, la circuitul marilor festivaluri.

La fel ca în 2021, ZFR va merge pe parcursul lunii octombrie şi în alte cinci oraşe din Republica Moldova – Bălţi, Soroca, Nisporeni, Călăraşi şi Cahul, unde vor fi prezentate câteva dintre filmele din selecţia de la Chişinău.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X