Bărbat trimis în judecată pentru violarea timp de peste un an a fiicei de 12 ani a concubinei sale

Autor: , in Social / 22 septembrie, 2022, 11:09

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane, au terminat urmărirea penală în cazul unui bărbat din Ocnița, după ce a violat-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, care a lăsat-o temporar în grija lui.

Astfel, oamenii legii au stabilit că bărbatul cu vârsta de 45 de ani, a făcut cunoștință cu mama victimei de 32 de ani. Traiul comun al acestora a durat patru ani, iar faptele învinuitului au avut loc timp de aproape un an și jumătate și au debutat în perioada în care concubina a fost spitalizată pentru nașterea fiicei mai mici.

În comunicarea cu victima, în scopul convingerii ei, inculpatul îi spunea că ar avea sentimente pentru mama ei. Faptele s-au repetat, inclusiv cu acțiuni violente cu caracter sexual, însoțite de aplicarea forței fizice și în perioadele în care mama victimei era spitalizată ulterior nașterii, timp în care cea de-a doua fiică cu vârsta de șapte ani era lăsată-n grija bunicilor.

Ulterior măsurilor speciale de investigații, faptele acestuia au fost deconspirate și au urmat și percheziții la domiciliul acestuia, unde au fost ridicată o pușcă și 40 cartușe deținute ilegal. La solicitarea procurorilor PCCOCS, acesta este investigat în stare de arest preventiv, începând din iunie 2022, iar acum dosarul a fost trimis în judecată. Copila a beneficiat de consiliere psihologică și actualmente este plasată într-un centru specializat.

Deși inculpatul nu a cooperat cu autoritățile în investigarea faptelor sale, ansamblul de probe acumulate îi demonstrează vinovăția la comiterea faptelor, care potrivit legii se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X