(VIDEO) Mobilizarea forțată în Rusia: Bărbații își iau rămas bun în lacrimi de la soții și copii

Autor: , in Actualitate / Externe / 22 septembrie, 2022, 14:13

Primele imagini video apărute cu bărbații ruși încorporați după decretarea mobilizării parțiale de către președintele Vladimir Putin arată oameni triști, care își iau la revedere de la soții, iubite, și copii.

O înregistrare publicată de Tayga.info, un site local din Siberia, și redistribuită de Pjotr Sauer, corespondentul cotidianului britanic The Guardian pentru Rusia și Ucraina, arată cum joi dimineața numeroși bărbați dintr-un orășel aflat în regiunea Iacutia au fost urcați în autobuze pentru a fi duși la centrele de recrutare militară – transmite hotnews.ro.

Într-o intervenție avută imediat după discursul susținut de președintele rus Vladimir Putin miercuri dimineața, ministrul Apărării Serghei Șoigu a anunțat că într-o primă fază vor fi mobilizați 300.000 de „rezerviști”, o cifră despre care a spus că reprezintă „doar o mică parte” din potențialul avut la dispoziție de forțele armate ruse.

Putin în schimb a fost ceva mai nuanțat în declarațiile sale, afirmând că vor fi încorporați cu prioritate „cei care au servit în forțele armate”. Însă ținând cont că stagiul militar este obligatoriu în Rusia, asta ar însemna că practic toți bărbații din țară care nu au fost scutiți din diferite motive de acesta pot fi încorporați, după cum au remarcat și corespondenți ai presei internaționale.

De asemenea, ministerul rus al Apărării a secretizat paragraful din decretul privind mobilizarea care stipulează tocmai numărul de soldați care urmează să fie încorporați, provocând temeri că acesta ar putea fi de fapt mai mare decât cel declarat oficial de Serghei Șoigu.

Alexander Avdonin, șeful comisariatului militar din regiunea Iacutia în care au fost filmate imaginile cu bărbații, a precizat joi dimineața că soldații vor primi o indemnizație lunară ce pornește de la 205.000 de ruble (în jur de 3.400 de euro), ei fiind „echivalați cu personalul militar în temeiul contractului (n.r. soldați profesioniști)”.

Totuși, alte înregistrări video apărute pe rețelele de socializare arată însă că nu toți bărbații chemați la încorporare par atât de reticenți să meargă la război.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X