(FOTO) Maia Sandu s-a întâlnit cu Olaf Scholz. Ce a discutat cu cancelarul german

Autor: , in Actualitate / Politic / 23 septembrie, 2022, 18:17

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit, în contextul vizitei de lucru la Berlin, cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz. Potrivit unui comunicat al Președinției, oficialii au vorbit despre ultimele evoluții de securitate din regiune, despre impactul războiului din Ucraina și criza energetică.

Șefa statului a subliniat importanța unității europene în fața acestor provocări. La fel, în cadrul discuțiilor au fost vizate relațiile moldo-germane și proiectele de cooperare pe viitor. Maia Sandu a menționat că autoritățile de la Chișinău și-au luat angajamentul ferm de a avansa agenda de reforme, în ciuda provocărilor cu care ne confruntăm.

„Am mulțumit Cancelarului Federal pentru susținerea parcursului nostru european în procesul de obținere a statutului de țară candidată la UE și am apreciat inițiativa de a lansa, împreună cu Franța și România, Platforma de sprijin pentru Moldova. Mi-am exprimat, de asemenea, recunoștința pentru susținerea de care Moldova beneficiază în ultimele trei decenii din partea Ministerului Federal al Cooperării Economice, prin Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ)”, a declarat președinta, potrivit instituției prezidențiale.

Datorită cooperării moldo-germane de succes, zeci de comunități din Republica Moldova au reușit să-și modernizeze infrastructura, iar cetățenii au acces la apă și canalizare și la servicii publice de calitate. „Am discutat și despre rolul major al investițiilor germane, care au adus noi industrii în regiunile țării și au oferit pentru mii de oameni posibilitatea de a munci acasă”, a conchis șefa statului.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X