Expert: Bombele nucleare ale lui Putin sunt vechi și ar putea exploda chiar în Rusia

Autor: , in Actualitate / Cultură/Media / 28 septembrie, 2022, 17:08

Amenințările dictatorului rus cu arma nucleară ar putea să fie doar vorbe goale pentru că arsenalul rusesc este vechi și neîntreținut iar o lansare ar putea să ducă la rezultate imprevizibile, precum explozia deasupra Rusiei sau chiar explozia pe teritoriu rus la lansare, spune un expert militar ucrainean citat de site-ul Fakty.com.ua, citat de Digi24.

Expertul miliar Oleksandr Kovalenko spune într-un comentariu pentru ICTV Facts că posibila utilizare a armelor nucleare de către Rusia este nerealistă în condițiile în care armamentul este vechi, din perioada sovietică, și neîntreținut. O eventuală lansare nucleară ar avea mai multe șanse să afecteze Rusia decât ținta bombardamentului, spune el.

„Putin înțelege bine care este arsenalul nuclear al Rusiei. În special, dictatorul de la Kremlin este conștient că toate aceste rachete sunt vechi, din perioada sovietică, și nu mai există în producție din anii 1980.

În plus, ele ar fi trebuit să fie întreținute și inspectate tehnologic regulat, lucru care nu s-a întâmplat în Rusia din cauza corupției totale.

În loc să fie întreținute, armele nucleare au fost uitate iar un număr mare dintre aceste rachete nu sunt potrivite pentru utilizare și se pot comporta foarte imprevizibil dacă se va încerca lansarea lor”, spune Kovalenko.

Expertul citat mai este de părere și că amenințările nucleare ale lui Putin sunt un bluf pentru că folosirea armelor nucleare va afecta nu doar teritoriul Ucrainei – în funcție de felul în care se va răspândi radiația după impact, poate fi afectat teritoriul Rusiei sau al unei țări NATO.

Un astfel de moment ar putea fi perceput de NATO ca un atac asupra unuia dintre membrii săi, ceea ce ar declanșa articolul 5 și un răspuns militar din partea tuturor țărilor aliate.

Kovalenko este de părere că retorica și amenințările lui Putin sunt pentru „consumul intern” din Rusia și nu-s menite, într-adevăr, să provoace panică în Occident. El spune că retorica lui Putin este menită să-i convingă pe ruși că țara încă are o „armă minune” de care se teme întreaga lume – „un element de propagandă, nimic mai mult”, spune Kovalenko.

El a adăugat că aceste lucruri sunt confirmate de rapoartele privind rezultatele exercițiilor de vara trecută, când a fost testată capacitatea de luptă a armelor nucleare. Documentele respective ar arăta că armele nucleare ale Rusiei nu pot garanta 100% distrugerea unui anumit obiect situat în afara granițelor țării pentru că poate părea un număr mare de „surprize tehnice” – inclusiv posibilitatea ca racheta să rămână pe loc în siloz și să explodeze la sol.

Kovalenko spune că armele rușilor reprezintă o amenințare nu pentru alte țări ci pentru Rusia însăși.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X