Parlamentul European va cere suspendarea negocierilor de aderare a Serbiei la UE. Motivul deciziei

Autor: , in Externe / 29 septembrie, 2022, 13:54

Parlamentul European va cere suspendarea negocierilor de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană pentru atât timp cât Belgradul refuză să se alăture sancţiunilor blocului comunitar contra Rusiei, relatează joi euractiv.com, preluat de Agerpres.

Serbia a început negocierile de aderare la UE în ianuarie 2014, dar a înregistrat puţine progrese până acum. Ea a deschis 18 dintre cele 35 de capitole de negociere şi a închis provizoriu doar două dintre ele. Ţara este dependentă de Rusia pentru livrările de gaz şi a refuzat să se ralieze la sancţiunile occidentale împotriva Moscovei din cauza acţiunilor acesteia în Ucraina.

Un raport, publicat iniţial în luna iunie, subliniază nevoia de a „prioritiza alinierea ţărilor candidate cu politica externă şi de securitate comună a UE şi de a continua negocierile de aderare cu Serbia numai dacă ţara se aliniază cu sancţiunile UE împotriva Rusiei”.

Grupul Socialiştilor şi Democraţilor din PE a confirmat acest lucru, scriind în această săptămână pe Twitter că „Uniunea Europeană nu poate continua negocierile de aderare cu Serbia dacă ea nu se aliniază cu sancţiunile contra Rusiei”.

„Iată ce vom spune în viitorul raport al Parlamentului privitor la extindere”, a adăugat grupul europarlamentar S&D.

Referitor la cea mai recentă dovadă a apropierii Serbiei de Rusia – semnarea săptămâna trecută la New York a unui acord privind coordonarea politicilor externe ale celor două ţări – raportorul PE privind extinderea, eurodeputatul social-democrat croat Tonino Picula, a spus că este „foarte dezamăgitor că acest lucru vine de la o ţară ce aspiră să se alăture Uniunii Europene”.

Kremlinul sprijină Belgradul în opoziţia sa continuă faţă de recunoaşterea independenţei Kosovo, o fostă provincie sârbă sudică populată în principal de etnici albanezi. Moscova a vândut de asemenea arme Serbiei în trecut. Dar Belgradul a refuzat în mod repetat să sprijine invazia rusă din Ucraina la ONU şi afirmă că respectă pe deplin integritatea teritorială a Ucrainei.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X