Sandu: R. Moldova trebuie să-și sporească capacitatea de apărare, în condițiile în care Rusia nu-i respectă neutralitatea

Autor: , in Actualitate / Politic / 29 septembrie, 2022, 07:10

Republica Moldova trebuie să îşi sporească capacitatea de apărare, în condiţiile în care Rusia nu îi respectă neutralitatea, a declarat miercuri preşedinta Maia Sandu în cadrul unei emisiuni televizate.

În regiunea separatistă Transnistria se află trupe ruseşti şi forţe de menţinere a păcii, iar ţara se bazează în mare măsură pe energia rusă.

„Republica Moldova este o ţară neutră, dar acum Rusia nu respectă neutralitatea noastră, menţinându-şi armata pe teritoriul Moldovei. Prin urmare, trebuie să ne consolidăm capacitatea de apărare”, a afirmat șefa statului.

Precizăm că R. Moldova a alocat puţin peste 1 miliard de lei (196,97 milioane de dolari) – sau 0,45% din produsul său intern brut – pentru cheltuieli de apărare în acest an.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X