Votat în prima lectură: Distribuirea salariilor în sectorul bugetar – prin „MPay”

Autor: , in Economic / Social / 30 septembrie, 2022, 13:44

Distribuirea plăților salariale de către autoritățile publice se va efectua prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice „MPay”, după modelul distribuirii prestațiilor sociale.

Deputații au aprobat în prima lectură proiectul de modificare a Legii salarizării și Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, a spus în plenul Legislativului că adoptarea modificărilor va dinamiza tehnologizarea proceselor de distribuire a plăților salariale și celor sociale, va crește competitivitatea pe piața serviciilor de plată și va reduce costurile legate de efectuarea plăților salariale.

Potrivit deputatuui, odată cu migrarea plăților către serviciul guvernamental de plăți electronice „MPay”, conturile salariaților vor rămâne în bănci.

Distribuirea salariilor la conturile de plăți ale salariaților de către unitățile bugetare prin intermediul „MPay” ar urma să fie obligatorie.

În prezent, prin „MPay” sunt distribuite 26 de tipuri de prestații sociale, prin intermediul tuturor celor 11 bănci comerciale care activează în Republica Moldova, al întreprinderii „Poșta Moldovei” și al unui prestator nebancar.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X