CNN: De ce armatele își pierd voința de luptă și ce ar putea afla Putin pe pielea lui? Exemple din istorie

Autor: , in Cultură/Media / 30 octombrie, 2022, 08:00

Există momente de-a lungul istoriei în care armate întregi încetează brusc să lupte, deși acestea nu sunt mai prejos de forțele inamice, uneori poate sunt chiar superioare numeric. O analiză CNN vine cu o serie de exemple istorice pentru a oferi o serie de răspunsuri la întrebarea „ce face ca armatele să-și piardă voința de a lupta?”, dar „și cum ar putea evolua armata rusă în războiul din Ucraina?”

Analiza CNN pornește de la unul dintre cele mai ciudate episoade din istoria militară, un eveniment atât de neobișnuit încât a fost tratat mai întâi ca un mit, apoi s-a realizat inclusiv un film cu acest subiect – Joyeux Noël (Crăciun fericit), în regia lui Christian Carion.

Este ora 20:30, în Ajunul Crăciunului anului 1914, pe câmpurile de luptă umede și noroioase din nordul Europei în timpul Primului Război Mondial. Un soldat britanic a trimis un raport către cartierul general: soldații germani și-au luminat tranșeele și cântă colinde în timp ce le urează soldaților britanici un Crăciun fericit.

Ofițerii britanici le-au ordonat oamenilor să tacă, dar era prea târziu. Un soldat britanic a răspuns la rândul său cu un binecunoscut colind – „The First Noel”. Un soldat german a strigat apoi peste „țara nimănui” – un teren plin cu sârmă ghimpată, care separa armatele – „Ieși, soldat englez; vino la noi”.

Soldații au ieșit din tranșee și s-au întâlnit la mijloc. La fel au făcut și alții, adunându-se pentru a schimba ciocolată, vin și suveniruri. Au organizat chiar și un meci de fotbal, pe care nemții l-au câștigat cu 3-2.

Cei mai mulți dintre soldații care și-au dat mâna în acel Ajun de Crăciun învăluit în ceață ar fi murit înainte ca războiul să se încheie patru ani mai târziu, scrie HotNews.

Dar scrisorile supraviețuitorilor și fotografiile alb-negru dovedesc că nu a fost un mit. Se estimează că 100.000 de soldați de ambele părți au refuzat pur și simplu să lupte pentru că erau prea epuizați și obosiți. Armistițiul de Crăciun a durat chiar și până la Anul Nou în unele locuri.

„Până în decembrie 1914, bărbații din tranșee erau veterani, suficient de familiarizați cu realitățile luptei pentru a fi pierdut o mare parte din idealismul pe care îl aveau în război în august și cei mai mulți tânjeau după încheierea vărsării de sânge”, potrivit unui relatări a armistițiului de Crăciun în revista Smithsonian.

După mai bine de un secol mai târziu, există șanse mici ca soldații ruși și ucraineni să își ofere unii altora cadouri în această iarnă. Dar povestea Armistițiului de Crăciun este un exemplu al particularității războiului care oferă un avertisment pentru armata rusă din Ucraina.

Există momente de-a lungul istoriei în care armate întregi încetează brusc să lupte, deși sunt egale sau chiar superioare numeric față de inamicul lor.

Prăpastia de care se apropie armata rusă

Care sunt motivele pentru care armatele își pierd voința de a lupta și cum ar putea evolua războiul din Ucraina pentru armata rusă? Acestea sunt întrebările pe care CNN le-a pus veteranilor și istoricilor militari.

În timp ce istoria este plină de armate sfâșiate, cum ar fi Armata Imperială Japoneză în al Doilea Război Mondial, care a luptat cu o intensitate feroce, chiar dacă știau că nu vor învinge, istoria înregistrează și momente ale unor armate care au încetat să atace inamicul sau au făcut minimul pentru a rămâne în viață.

Trupele Rusiei se pot apropia de această prăpastie, spune Jeff McCausland, un veteran al luptelor din Războiului din Golf și profesor de studii de securitate internațională la Dickinson College din Pennsylvania.

El spune că a devenit clar că armata rusă este slab pregătită și aprovizionată și că soldații săi în multe cazuri și-au pierdut voința de a lupta.

„Frica și panica sunt mai contagioase decât Covid” pentru o armată, spune McCausland, coautor al cărții „Battle Tested! Lecții de leadership de la Gettysburg pentru liderii secolului 21.”

Sursele fricii și panicii sunt variate. Dar McCausland și alți istorici spun că de-a lungul istoriei războiului, există cel puțin trei motive pentru care armatele își pierd voința de a lupta.

Armatele își pierd credința în cauza pentru care luptă. Exemplul afganilor în 2021

McCausland spune că a văzut o armată distrusă care și-a pierdut voința de a lupta.

El spune că a comandat un batalion în timpul Războiului din Golf din 1990-1991 și a văzut atât de mulți soldați irakieni predându-se încât unitatea sa a avut probleme în a găzdui prizonierii. Au ajuns să dea apă soldaților capturați.

Războiul a început când armata irakiană sub conducerea lui Saddam Hussein a invadat Kuweitul. Dar mulți soldați irakieni s-au gândit că pur și simplu că Kuweit sau liderul brutal al Irakului nu sunt motive destul de bune pentru a muri în luptă.

„A existat un caz în care soldații irakieni s-au predat unei drone care se învârtea deasupra lor”, spune McCausland.

Un exemplu mai recent al unei armate care își pierde voința de a lupta vine din Afganistan.

Pe fondul retragerii armatei americane din această țară în 2021, armata națională afgană s-a prăbușit. Ei au permis talibanilor să preia rapid controlul, chiar dacă SUA au investit ani și miliarde de dolari în formarea lor. A fost un minus pentru administrația președintelui Biden.

Motivul capitulării complexe a armatei afgane ar putea fi distilat într-o singură întrebare, spune McCausland.

„Dacă ai întreba un soldat taliban: „Pentru ce naiba lupți?”, el ar spune că luptă pentru a-mi elibera țara de cruciați, la fel cum bunicul meu a eliberat țara de sovietici și stră-străbunicul meu a eliberat-o de britanici. Și lupt pentru religia mea, țara și casa mea”, spune McCausland.

Și dacă aceeași întrebare i-ar fi fost pusă unui soldat al armatei afgane?

„Ar spune că mă lupt pentru un salariu – dacă comandantul companiei nu îl fură”.

Talibanii au crezut în cauza lor, armata afgană nu a făcut-o, spune McCausland.

Soldații își pierd credința în liderii lor. Imaginea lui Putin vs. Imaginea lui Zelenski

Fiecare război ajunge să fie caracterizat de imaginile liderilor lor. Războiul din Ucraina a dat deja o serie de imagini de neuitat, care arată contrastul în stilurile de conducere ale președintelui rus Vladimir Putin și omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski.

Fotografiile recente cu Putin îl arată de obicei îmbrăcat într-un costum, singur în capul unei mese de conferință absurd de lungă, într-o încăpere mare și sterilă, cu un general sau un birocrat ghemuit la celălalt capăt. Textul care ar însoți imaginea ar fi: „dictator paranoic și izolat în acțiune”.

Cu totul alta este imaginea pe care o arată Volodimir Zelenski, cu totul altceva exprimă el. Zelenski apare în fotografii hotărât, înconjurat de consilieri noaptea la Kiev, după ce a promis că nu va abandona orașul, deși el și familia lui erau în pericol. Alte fotografii îi arată oboseală, nebărbierit, schimbând îmbrățișări cu soldații din prima linie.

McCausland, care este și consultant de securitate națională pentru postul de radio și televiziune CBS, spune că imaginile oferă o lecție de leadership.

„Uită-te la ambele imagini în termenii în care ar trebui să alegi omul pentru care ai vrea să lucrezi”, spune McCausland. „Nu îmi pasă dacă ești în armată sau lucrezi pentru o corporație. Este destul de ușor să te decizi”.

Armatele își pierd voința de a lupta atunci când își pierd încrederea în liderii lor, spun McCausland și alții.

Ei spun că soldații nu se așteaptă ca generalii sau alți lideri să stea cu ei în tranșeele din prima linie. Dar vor să știe dacă liderilor lor le pasă de ei și le respectă sacrificiul.

Pentru a exemplifica modul în care lider poate inspira o armată la niveluri supraomenești de rezistență, este dat exemplul lui Alexandru cel Mare, care deși toți soldații erau însetați și arși de soarele deșertului neiertător, a refuzat apa adusă de un soldat într-o cască și a turnat-o în nisip în fața armatei sale.

El a anunțat că nu va bea apă decât dacă toți oamenii lui vor putea bea apă. Trupele lui au aplaudat.

Alexandru cel Mare nu a pierdut niciodată o bătălie.

„Efectul acestei acțiuni a fost atât de extraordinar, încât apa irosită de Alexandru a fost la fel de bună ca o băutură pentru fiecare bărbat din armată”, va scrie mai târziu un cronicar.

Soldații simt că nu au sprijinul țării lor sau de ce ce fug bărbații ruși de mobilizare

O armată poate renunța atunci când țara lor devine prea coruptă sau divizată pentru a le susține.

Un exemplu clasic este prăbușirea Armatei sud-vietnameze în primăvara lui 1975. Armata SUA a fost fratele mai mare al sud-vietnamezilor timp de un deceniu, când ambele țări s-au luptat cu Viet Cong și armata nord-vietnameză.

Dar guvernul sud-vietnamez era plin de corupție. Liderii săi și prietenii lor au destrămat ajutorul militar pentru a se îmbogăți și nu și-au construit niciodată sprijinul popular în rândul populației pe care se presupunea că o slujeau.

După ce armata SUA și-a retras trupele în 1973, armata nord-vietnameză și-a lansat ofensiva finală asupra Saigonului doi ani mai târziu. Armata sud-vietnameză a refuzat să lupte.

Echipamentele armatei erau împrăștiate pe drumuri în timp ce soldații își abandonau unitățile și încercau să se ascundă printre populația civilă, spune Derek Frisby, istoric la Universitatea de Stat din Middle Tennessee.

„Odată ce părea că Nordul va prelua Sudul, armata sud-vietnameză nu putea face nimic în privința asta”, spune Frisby. „Odată ce americanii au plecat, [pierderea Vietnamului de Sud) părea inevitabilă”.

Războaiele nu sunt purtate doar de soldați. Războaiele sunt duse de o țară, de oamenii ei și de instituțiile sale. Ele sunt ceea ce istoricul Michael Butler numește „eforturi sociale”.

Sănătatea instituțiilor unei țări – guvernul, armata și mass-media – contează la fel de mult ca și voința unui soldat de a lupta, spune Butler, autorul cărții „Selling a ‘Just’ War: Framing Legitimacy and U.S. Military Intervention”.

„Forțele pasiunii” sunt la fel de esențiale pentru un efort de război de succes precum armata și guvernul.

Dacă un guvern este corupt și nu are încrederea oamenilor, armatele sale își pot pierde voința de a lupta, spune Butler. El spune că acest lucru pare să aibă loc și în Rusia.

Cetăţenii săi au trecut prin destrămarea traumatizantă a Uniunii Sovietice, corupţia agresivă, apatia politică şi zdrobirea mass-mediei independente şi a vocilor disidente, spune el. Apatia politică a crescut.

Starea de rău care afectează Rusia civică s-ar putea răspândi în armata sa, spune el, adăugând că semnele sunt deja prezente în miile de bărbați care fug din Rusia pentru a scăpa de serviciul militar obligatoriu.

„Nu este surprinzător să vezi că se joacă pe câmpul de luptă cu trupe care dezertează”.

Forțele pasiunii acum, însă, par să favorizeze Ucraina. Bărbații și femeile armatei sale (femei soldați servesc în unitățile de luptă din armata ucraineană) știu pentru ce luptă.

„Ucrainenii sunt motivați de cea mai puternică forță pe care o poate avea un soldat – apărarea țării, a familiilor și a caselor lor”, spune McCausland.

Citește continuarea pe HotNews.ro.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X