(STOP CADRU) Procurorul Petru Iarmaliuc, surprins în timp ce iese de la perchezițiile din sediul PSRM. Nu a făcut nicio declarație
Procurorul anticorupție Petru Iarmaliuc a fost surprins în timp ce iese din sediul central al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), unde au fost efectuate percheziții în dosarul finanțării ilegale a partidului. Jurnaliștii prezenți la fața locului au încercat să îi adreseze întrebări, însă fără succes.
Iarmaliuc a ieșit grăbit de la sediul PSRM, fără a face careva declarații. El a urcat grăbit într-o mașină și a plecat.
Momentul în care procurorul anticorupție iese din sediul socialiștilor a fost surprins de Replica Media. Petru Iarmaliuc a evitat să discute cu presa.
Deputatul socialist Grigore Novac susține că „astăzi dimineață, cu noaptea-n-cap ne-am trezit cu o duzină de procurori la sediul PSRM cu percheziții”.
„Procurorii îi cunoașteți, sunt nume recunoscute în Procuratură. Acel brav și tocil câine al justiției moldovenești, Petru Iarmaliuc, cu o gloată de procurori, iarăși își face mendrele și interpretează în modul său cum ar trebui făcute procedurile”, a spus Novac.
Comentarii