Cristiano Ronaldo părăsește Manchester United, cu efect imediat. Prima declarație oficială și cu ce club ar putea semna în curând

Autor: , in Actualitate / Sport / 23 noiembrie, 2022, 08:34

Cristiano Ronaldo nu va mai juca pentru clubul Mancester United, decizia fiind luată de comun acord și imediată. Cristiano Ronaldo se desparte de clubul din Anglia după ce săptămâna trecută a criticat conducerea, antrenorul, echipa. Cei care se pricep la fotbal spun acum că totul ar fi fost premeditat.

La câteva minute de la aflarea veștii plecării fotbalistului, Ronaldo a oferit prima declarație oficială. Acesta le-a transmis fanilor săi un mesaj important:

În urma discuțiilor purtate cu oficialii clubului Manchester United, am decis rezilierea contractului pe cale amiabilă, cu efect imediat. Iubesc Manchester United, iubesc suporterii și asta nu se va schimba niciodată.

Cu toate astea, simt că este momentul potrivit să încerc o nouă provocare în cariera mea. Le urez mult succes celor de la Manchester United pentru acest sezon și pe viitor”, a spus Cristiano Ronaldo pe social media, citat de Playtech.

În plus, s-a aflat și clubul cu care este posibil să semneze în următoarele zile. Conform presei spaniole, portughezul va semna în scurt timp cu Newcastle United, al cărui proprietar este Mohammed Bin Salman, moștenitorul tronului Arabiei Saudite.

Atacantul de naționalitate portugheză Cristiano Ronaldo părăsește Manchester United, efectul fiind imediat, conform clubului din Anglia.

Cristiano Ronaldo a acordat un interviu zilele trecute în care i-a criticat pe toți cei de la Manchester United, începând cu conducerea și terminând cu antrenorul Erik ten Hag, despre care a spus că nu are niciun respect.

De cine nu s-a luat Cristiano Ronaldo

Doar de fanii Manchester United nu a vorbit urât atacantul portughez spunând că aceștia i-au fost mereu alături. Acum, Cristiano Ronaldo s-a despărțit de comun acord cu conducerea clubului de pe Old Traford. Cristiano Ronaldo era legitimat la Manchester United din august 2021, aflându-se la al doilea mandat pe Old Traford.

„Cristiano Ronaldo va părăsi Manchester United prin consimțământ comun, cu efect imediat. Clubul îi mulțumește pentru contribuția sa imensă în timpul a două perioade la Old Trafford, înscriind 145 de goluri în 346 de apariții, și îi urează lui și familiei sale toate cele bune pentru viitor”, a anunțat Mancheter United.

Criticile lui Cristiano Ronaldo

Cristiano Ronaldo a deschis cutia Pandorei zilele trecute când a acordat un interviu scandalos lui Piers Morgan, în care și-a criticat antrenorul și echipa.

„Manchester United m-a trădat, am fost scos drept oaia neagră. Nu îl respect pe Ten Hag (n.r. antrenorul echipei) pentru că nici el nu mă respectă.

Clubul a încercat să mă forţeze să plec. Nu doar managerul, dar şi alte persoane de la club. Mă simt trădat. Am simţit că unii oameni nu m-au vrut aici, iar asta nu doar sezonul ăsta, şi anul trecut de asemenea”, a spus în acel interviu Cristiano Ronaldo.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X