Oameni blocați în ascensoare, incendii, descarcerarea unei persoane dintr-un accident rutier. Intervențiile IGSU în timpul deconectării masive de energie electrică

Autor: , in Actualitate / Social / 24 noiembrie, 2022, 08:43

Douăzeci și unu de misiuni de salvare au fost realizate de salvatorii și pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) în timpul deconectării masive a energiei electrice înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova în după amiaza zilei de 23 noiembrie.

Angajații IGSU au efectuat 12 intervenții de deblocarea a oamenilor din ascensoare, printre care se aflau și 2 copii.

Mai mult, pompierii au intervenit în lichidarea a 7 incendii, dar și descarcerarea unei persoane dintr-un accident de circulație.

De intervenția echipelor IGSU a fost nevoie pentru deblocarea dintr-un apartament a unei minore în vârstă de 7 ani din strada Decebal nr. 20 a municipiului Ungheni.

În condițiile lipsei masive de curent electric, Inspectoratul și-a continuat activitatea neîntrerupt reușind să ajungă la toate solicitările cetățenilor. Subdiviziunile IGSU au fost conectate la surse alternative de energie fără de a-și întrerupe activitatea.

Miercuri, 23 noiembrie, Republica Moldova a rămas fără energie electrică aproximativ la ora 14:23. Urmare a bombardamentului Rusiei împotriva sistemului energetic ucrainean, au fost întreruperi masive de energie electrică în toată țara noastră.

După circa o oră și jumătate, energia electrică a început să fie reconectată.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X