CMC a votat: Tariful pentru serviciile de apă și canalizare în Chișinău a ajuns la 24 de lei

Autor: , in Actualitate / Social / 25 noiembrie, 2022, 14:49

Locuitorii Capitalei vor achita 24 de lei pentru consumul de apă și canalizare în locul tarifului de 10 lei și 70 de bani cât constituie în prezent cele două utilități. Proiectul de decizie a fost votat la ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC), vineri, 25 noiembrie.

După mai multe replici scandaloase, consilierii municipali din partea Partidului Socialiștilor (PSRM), Partidului Social Democrat European (PSDE), Partidului Comuniștilor (PCRM), dar și câțiva consilieri neafiliați au votat pentru majorarea tarifului la apă și canalizare.

Potrivit Replica Media, proiectul de decizie a fost votat ca bază, dar și în variantă finală de 26 de consilieri: PSRM – 20; PUN- 1, PSDE- 1, PCRM -1, consilierii neafiliați – Aliona Mandatii , Ala Tîșcul și Cebotari.

Potrivit declarațiilor anterioare ale primarului general, Ion Ceban, acesta avertizează că municipiul Chișinău ar putea rămâne fără apă. Acest lucru se poate întâmpla din cauza că Apă-Canal nu mai face față prețurilor mari la energie electrică și gaze naturale, menționează edilul.

La scurt timp, viceprim-ministrul Andrei Spînu a comentat situația cu privire la posibila deconectare a furnizării de apă a locuitorilor din capitală. Solicitat de Agora, ministrul a menționat că Premier Energy și Apă Canal Chișinău au ajuns la o înțelegere și datoria ar urma să fie achitată în câteva tranșe.

Majorarea tarifului are loc la o zi după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a solicitat S.A. „Apă-Canal Chișinău” să nu inducă „în eroare consumatorii și să oprească toate speculațiile”, făcând referire la informația că „locuitorii municipiului Chișinău pot rămâne fără apă”.

„Monitorizăm situația creată și suntem în discuție permanentă cu furnizorul de energie electrică ÎCS „Premier Energy” SRL, care a informat că S.A. „Apă-Canal Chișinău” achită reeșalonat datoria acumulată. Totodată, furnizorul de energie electrică a dat asigurări că nu va deconecta punctele strategice de apă, iar scrisoarea adresată a fost una standard, care se expediază consumatorilor ce acumulează datorii”, a precizat ANRE la data de 24 noiembrie.

În acest context, solicităm încetarea declarațiilor manipulatoare și intensificarea panicii în municipiu de către S.A. „Apă-Canal Chișinău”. Presiunile publice ale operatorului de apă asupra regulatorului în scopul aprobării unui tarif lipsit de justificări economice sunt inadmisibile.

Anterior, reprezentanții ANRE și-au exprimat îngrijorarea în raport cu aprobarea tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare prestat de către S.A. „Apă-Canal Chișinău”. Potrivit ANRE, S.A. „Apă-Canal Chișinău” în prezent activează în baza unor acorduri internaționale de împrumut, iar competența legală de aprobare a tarifelor pentru serviciul public de canalizare sau de epurare a apelor uzate în cazul dat aparține ANRE.

„Aprobarea tarifelor nominalizate de către autoritatea administrației publice locale, cu omiterea etapei de avizare sau substituirea autorității de reglementare de către CMC alta decât ANRE, contravine legislației în vigoare, respectiv, este ilegală”, anunța ANRE.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X