Mesajul procurorului Petru Iarmaliuc, după ce judecătorii au respins demersul său privind revenirea lui Igor Dodon în arest la domiciliu: Nu va părăsi țara

Autor: , in Actualitate / Justiție / Politic / 29 noiembrie, 2022, 15:01

Procurorul anticorupție Petru Iarmaliuc, cel care gestionează dosarul denumit generic „kuliok” pornit pe numele lui Igor Dodon, susține „e obositor să mergi împotriva fărădelegii, dar nu renunțăm, nu cedăm, deoarece o singură viață și coloană vertebrală avem”.

După ce magistrații Curții Supreme de Justiție au respins demersul său privind revenirea lui Igor Dodon în arest la domiciliu, procurorul Petru Iarmaliuc a scris o postare pe Facebook, dar fără a preciza dacă se referă la decizia judecătorilor și dacă are tangență cu dosarul socialistului.

Ce așteptări mărețe poți să ai de la mai mult de trei decenii de stat în genunchi, frică și umilință… Da, nu este ușor să ai idealuri și să lupți pentru ele! Da, e obositor să mergi împotriva fărădelegii! Dar nu renunțăm, nu cedăm, deoarece o singură viață și coloană vertebrală avem”, a scris Iarmaliuc.

După ce a fost pronunțată decizia CSJ, Petru Iarmaliuc a remarcat despre existența unei probleme care o califică fiind destul de gravă.

Considerăm că este o problemă destul de gravă, deoarece în condițiile respective ne aflăm în ipoteza în care pe viitor vor fi judecați alți inculpați și atunci vom ajunge în istanța de judecată când vor fi respinse demersurile de prelungire a arestării pe cauză de rezonanță. Astfel, procurorii sunt lipsiți de dreptul de a contesta aceste decizii ale instanțelor judecătorești, fiind declarate inadmisibile. Noi considerăm că legea prevede expres că încheierile pot fi contestate cu recurs”, a declarat Iarmaliuc.

Dar, procurorul anticorupție dă asigurări că ex-președintele nu va părăsi țara și nu se va eschiva de la pedeapsă.

Ceea ce ne rămâne și trebuie să dăm asigurări este că Igor Dodon nu va părăsi țara. Noi vom asigura prin măsuri efective că acesta să fie pe teritoriul Republicii Moldova până la sfârșitul examinării cauzelor în care este inculpat pe toate cauzele în gestiunea Procuraturii Anticorupție. Vom asigura ca acesta să execute toate sentințele, în condițiile în care vor fi pronunțate de condamnare cu respectarea prezumției nevinovăției. Vom depune toată diligența, vom întreprinde toate măsurile ca până la urmă actul de justiție să triumfe și nici o persoană care a comis infracțiuni să nu scape de pedeapsă și răspundere penală. De aceea, vom insista să stabilim câte 10-15 ședințe ca să examinăm cu celeritate cazul și să furnizăm societății un act de justiție în care să fie veritabil, autentic și efectiv. Legea trebuie aplicată efectiv, iar orice persoană trebuie atrasă la răspundere dacă a comis fapte săvârșite cu vinovăție și asuigurarea unui proces echitabil”, a conchis Iarmaliuc.

Menționăm că, luni, 28 noiembrie, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul înaintat de procurori, de a reveni în arest la domiciliu a fostului președinte Igor Dodon.

Potrivit magistraților, Igor Dodon rămâne sub control judiciar pentru 60 de zile, având interdicția de a părăsi țara.

Igor Dodon este primul președinte al R. Moldova judecat pentru o infracțiune comisă în perioada în care își exercita funcția.

Acesta este învinuit pe mai multe capete de acuzare – corupere pasivă; organizarea, dirijarea și acceptarea cu bună-știință a finanțării partidului politic de către un grup criminal organizat; trădare de patrie și îmbogățire ilicită.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X