Lupta pentru șefia PCCOCS. Un membru al Comisiei de preselecție spune că se fac încercări de intimidări și presiuni asupra sa: Am sesizat Consiliul Superior al Procurorilor

Autor: , in Actualitate / Justiție / 26 ianuarie, 2023, 10:42

Directorul Executiv al Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Iulian Groza, care este și membru al Comisiei speciale de preselecție a candidaților la funcția de procuror – șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), susține că se fac „încercări din partea unor persoane interstate” de a exercita intimidări și presiuni”. În acest context, el a anunțat că a sesizat Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).

Groza consideră că concursul pentru șefia PCCOCS trebuie anulat.

„Astăzi dimineață am sesizat Consiliul Superior al Procurorilor privind încercări din partea unor persoane interstate de a exercita intimidări și presiuni asupra mea în calitate de membru al Comisiei Speciale pentru preselecția candidaților pentru funcția de procuror – șef al PCCOCS.

Consider că acest concurs este lovit de vicii, iar integritatea și credibilitatea procesului de selecție și a rezultatelor concursului sunt afectate grav. Consider că acest concurs trebuie anulat”, a spus Groza.

În Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror – șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au fost desemnați:

– Iulian Groza, propus de președintele Republicii Moldova;

– Tudor Osoianu, propus de Ministerul Justiției;

– Ion Guceac, propus de Consiliul Superior al Procurorilor;

– Boris Poiată, propus de Consiliul Superior al Procurorilor;

– Roman Eremciuc, propus de Consiliul Superior al Procurorilor.

Trei candidați au fost admiși pentru etapa interviului a concursului la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Este vorba despre Andrei Mațco, Eugen Rurac și Sergiu Russu.

Vedeți mai jos textul sesizării înaintată de Iulian Groza către CSP:

Stimată doamnă Președintă,
Stimați membri ai Consiliului Superior al Procurorilor,
Stimați colegi,
În calitate de membru al Comisiei Speciale de preselecție a candidaților la funcția de procuror – șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), vă comunic următoarele.
Pe parcursul ultimelor zile, după prima ședință a Comisiei Speciale care a avut loc luni, 23 ianuarie 2023, vă informez că am sesizat mai multe acțiuni realizate prin interpuși, inclusiv prin intermediul conturilor de telegram anonime asociate, în scopul intimidării mele și exercitării presiunilor asupra mea, în calitate de membru al Comisiei Speciale, în vederea influențării procesului de preselecție al candidaților pentru funcția de procuror – șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Consider că astfel de presiuni asupra membrilor Comisiei Speciale sunt inacceptabile și reprezintă o ingerință gravă în procesul de preselecție, viciază integritatea concursului și afectează grav credibilitatea rezultatelor selecției candidatului pentru funcția de șef al Procuraturi PCCOCS.
În acest context, Stimată doamnă Președintă, Stimați membri ai Consiliului Superior al Procurorilor, rog respectuos să analizați circumstanțele sesizate în prezenta scrisoare și să examinați oportunitatea anulării etapei de preselecție, precum și a concursului inițiat de CSP pentru selecția a candidatului pentru funcția de Procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Sunt dispus să fiu audiat de Consiliul Superior al Procurorilor în vederea prezentării mai multor detalii care mi-au devenit cunoscute și sesizate de mine în prezenta scrisoare.
Iulian Groza
Membru al Comisiei speciale de preselecție a candidaților la funcția de procuror – șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS)
Director Executiv al Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE)
”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X