Ministra de Externe a Franței, vizită fulger la Chișinău, după ce a fost în Ucraina. Ce a discutat cu Maia Sandu și Nicu Popescu
Ministra pentru Europa și Afaceri Externe a Republicii Franceze, Catherine Colonna, a efectuat pe 26 ianuarie o scurtă oprire la Chișinău, în cadrul vizitei sale în Ucraina. Ea a avut întrevederi cu președinta țării noastre Maia Sandu și cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.
Maia Sandu și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul acordat de Franța de-a lungul anilor, dar și în această perioadă complicată, inclusiv prin intermediul Platformei de Sprijin pentru Moldova.
„Statul francez ne-a acordat ajutor umanitar destinat gestionării crizei refugiaților, sprijin bugetar, asistență tehnică în domeniul energetic precum și pentru modernizarea căii ferate. De asemenea, Franța a fost un puternic aliat în obținerea statutului de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Mizăm în continuare pe susținerea prietenilor noștri în avansarea procesului de integrare europeană”, este menționat în nota emisă de Președinție.
Interlocutoarele au vorbit și despre provocările cu care se confruntă țara noastră în contextul războiului rus împotriva Ucrainei, despre securitatea energetică a Republicii Moldova, despre cooperarea moldo-franceză în domeniul anticorupție și recuperarea activelor furate din țară și în cadrul programului de împădurire.
Discuții și cu șeful diplomației moldovenești
Aseară la Chișinău, Catherine Colonna a discutat și Nicu Popescu despre relația bilaterală cu Republica Franceză, aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, inclusiv implementarea Planului de acțiuni privind recomandările Comisiei Europene și hotărârea autorităților de a realiza reformele necesare pentru accelerarea parcursului european, situația de securitate regională și consecințele pentru țara noastră a războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei.
Pe măsură ce războiul continuă, șeful diplomației moldovenești Nicu Popescu a discutat cu ministra de Externe a Franței consecințele acestuia pentru regiunea noastră și stabilitatea acesteia.
Franța rămâne un aliat ferm al Republicii Moldova, atât în drumul de aderare la Uniunea Europeană, cât și în parcursul de reforme consistente asumate de autorități, a subliniat Ministerul de Externe de la Chișinău.
„Am mai discutat cu șefa diplomației franceze organizarea pe data de 1 iunie a celui de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, fiind asigurat de toată susținerea Franței pentru buna desfășurare a acestuia. Am stabilit să continuăm eforturile diplomatice pe substanța discuțiilor de la summit și temele prioritare: securitatea cibernetică, solidaritatea energetică și conectivitate în beneficiul cetățenilor.
Am fost solidari cu Franța în condamnarea în termenii cei mai duri a atacurilor absolut brutale ale Federației Ruse asupra orașelor ucrainene, inclusiv Odesa pe care l-a vizitat ieri a doamna ministră, a cărei centru istoric a fost inclus recent pe lista patrimoniului mondial în pericol, evidențiind datoria întregii umanități de a-l proteja”, a spus oficialul moldovean.
Șefa diplomației franceze, vizită în Ucraina
Şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, a sosit joi la Odesa, port strategic din sud-vestul Ucrainei la Marea Neagră, pentru a exprima sprijinul Parisului şi a evalua necesarul militar şi civil al Ucrainei pentru lunile următoare.
„La Odesa! Pentru a marca sprijinul Franţei faţă de suveranitatea Ucrainei, astăzi ca şi ieri”, a scris Colonna pe Twitter, după ce două instalaţii energetice din regiune au fost avariate de o nouă salve de rachete ruseşti, scrie Agerpres.
Aceasta este a patra vizită întreprinsă de Catherine Colonna în Ucraina de la declanşarea războiului la 24 februarie 2022.
Vizita la Odesa are o mare semnificaţie simbolică dată de faptul că centrul istoric al oraşului a fost înscris miercuri în lista UNESCO a patrimoniului în pericol, din cauza ameninţărilor de distrugere ce planează asupra sa.
Comentarii