Un bărbat și-a înscenat propria moarte ca să vadă cine vine la înmormântarea lui. Familia a fost șocată când a văzut anunțul

Autor: , in Externe / 27 ianuarie, 2023, 13:17

Un brazilian și-a înfuriat prietenii și familia după ce și-a înscenat moartea din pură curiozitate, ca să vadă cine vine la înmormântarea lui. Baltazar Lemos, de 60 de ani, din Curitiba, organizează evenimente private de tot felul, inclusiv înmormântări, astfel că nu i-a fost greu să organizeze una pentru el. Pentru că de-a lungul vieții a văzut înmormântări cu 2 oameni, dar și cu 500, brazilianul a fost curios să vadă câți cunoscuți i-ar regreta trecerea în neființă, potrivit otempo.com.br, citat de Digi24.

Astfel, pe 10 ianuarie, a postat un mesaj pe pagina lui de pe o rețea socială care anunța că „la începutul acestei după-amiezi triste, Baltazar Lemos ne-a părăsit. Mai multe informații vor fi disponibile în curând”. Cu o zi înainte, postase pe aceeași pagină o fotografie făcută în fața spitalului Albert Einstein din Sao Paulo, care sugerează că bărbatul fusese internat acolo, așa că toată lumea a presupus că ceva rău se întâmplase cu el.

Familia lui Lemos a fost șocată când a văzut anunțul, pentru că nimeni nu știa că ar avea probleme și că a ajuns în spital.

Nu a apărit nicio explicație, dar, în schimb, la ceva timp după primul anunț, „cineva” a postat pe pagina lui de Facebook data, ora și locul ceremoniei de înmormântare.

Pe 18 ianuarie, prietenii și familia lui Baltazar Lemos s-au adunat într-o capelă mică din orașul natal, Curitiba, pentru ceea ce se așteptau să fie o înmormântare. La un moment dat, vocea lui Baltazar a început să se audă dintr-o boxă povestindu-și viața, iar unii dintre cei prezenți au început să plângă, crezând că este o înregistrare. Dar după câteva minute ușile altarului s-au deschis, iar el și-a făcut apariția în fața mulțimii împietrite de groază. O parte din cei prezenți au început să plângă, iar alții au rămas pur și simplu cu gura căscată.

Apoi, bărbatul a explicat că și-a înscenat moartea pentru a vedea cine vine la înmormântare, moment în care participanții au început să-l acuze de cruzime.

„Mi-a venit ideea acum cinci luni… Adevărul este că am vrut să știu cine mă va plânge. Nu am spus nimănui ce am de gând să fac, pentru că am vrut ca planul să funcționeze. Nu voiam să rănesc, să jignesc sau să fac vreun rău cuiva. Îmi cer scuze sincer”, a declarat el.

Însă cei mai mulți oameni nu i-au găsit nicio scuză, pentru că s-au gândit prin ce a trecut mama lui Baltazar Lemos, o femeie în vârstă de 80 de ani, bolnavă, în scaun cu rotile.

Aricolul integral în limba română îl găsiți pe Digi24.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X