Un nou cutremur cu magnitudinea de 7,7 a avut loc în Turcia. Al doilea în ultimele 24 de ore

Autor: , in Actualitate / Externe / 6 februarie, 2023, 13:14

Un nou cutremur violent, cu magnitudinea de 7,7, a lovit luni la prânz, 6 februarie, centrul Turciei, a anunțat Centrul Seismologic Europeano-Mediteranean. Acesta s-a produs la 67 km nord nord-est de Kahramanmaraș, la o adâncime de 2 km.

Seismul a fost urmat, după aproape 12 minute, de o replică cu magnitudinea de 5,7, ce a avut loc la o adâncime de 10 kilometri.

Agenția pentru dezastre turcă AFAD a transmis că al doilea mare cutremur a avut o magnitudine de 7,6 și epicentrul la Kahramanmaraș.

Noile informații vin după ce dimineață un cutremur cu magnitudinea 7,8 a provocat cel puțin 1.300 de morți și peste 6.000 de răniți în Turcia și Siria.

Până acum s-au înregistrat peste 1.300 de morți în Turcia și Siria și mii de răniți. Autoritățile se tem că bilanțul victimelor ar putea crește dramatic în orele următoare.
.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X