Sheriff Tiraspol, învinsă în manșa tur a optimilor de finală din Europa Conference League

Autor: , in Actualitate / Sport / 10 martie, 2023, 08:13

Campioana R. Moldova la fotbal, FC Sheriff Tiraspol, a fost învinsă de echipa Nice, cu un scor de 0-1, în manșa tur a optimilor de finală din Europa Conference League, anunță Federația Moldovenească de Fotbal (FMF).

OGC Nice a obţinut o victorie în deplasare, 1-0 cu Sheriff Tiraspol, la Chişinău. Diferenţa a fost făcută de golul lui Ayoub Amraoui.

Returul se va juca pe 16 martie, ora 22:00, la Grand Stade de Nice.

Tragerea la sorţi a sferturilor de finală şi a semifinalelor va avea loc pe 17 martie, la Nyon (15:00, ora Republicii Moldova).

În ianuarie 2023, italianul Roberto Bordin a revenit la Sheriff. Antrenorul de 57 de ani a preluat echipa pe care a mai condus-o în perioada 2016-2018. Ce a declarat după meciul de joi, 9 martie:

Clubul Sheriff Tiraspol, fondat în 1997, este controlat de milionarul Victor Gușan, care deține și holdingul Sheriff – cea mai mare companie din stânga Nistrului.

Sheriff deține un lanț de benzinării, un lanț de supermarket-uri, un canal de televiziune, o editură, o companie de construcții, o agenție de publicitate, o fabrică de băuturi spirtoase („KVINT”), două fabrici de pâine, o rețea de telefonie mobilă (Interdnestrcom), o echipă de fotbal (FC Sheriff Tiraspol) și stadionul omonim, de asemenea este dealer-ul oficial al Mercedes-Benz în regiunea transnistreană.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X