Unii aplică, alții anulează. Cum au scăpat avocații lui Igor Dodon de amenzi
Curtea Supremă de Justiție a examinat recursurile asupra amenzilor judiciare aplicate avocaților inculpatului Dodon Igor. Instanța de judecată a decis anularea încheierilor prin care acestora le-au fost aplicate amenzi judiciare. Totodată, unul din judecătorii completului a semnat o opinie separată.
Decizia motivată va fi pronunțată la 27 martie 2023 și plasată pe site-ul Curții Supreme de Justiție.
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) i-a amendat pe 23 februarie pe cei trei avocați ai ex-președintelui Igor Dodon cu câte 2.500 de lei pentru lipsa de respect față de instanța se judecată. Avocații Nicolae Posturusu și Ion Vîzdoagă au părăsit sala de judecată, în semn de protest, fără permisiune instanței. Aceștia s-au arătat nemulțumiți de faptul că nu li s-a dat timp să întocmească următoarea contestație a judecătorilor.
Igor Dodon este primul șef de stat judecat pentru o infracțiune comisă în perioada în care își exercita funcția. Din acest considerent, dosarul a fost remis spre examinare direct la CSJ. El este învinuit pe mai multe capete de acuzare – corupere pasivă; organizarea, dirijarea și acceptarea cu bună-știință a finanțării partidului politic de către un grup criminal organizat; trădare de patrie și îmbogățire ilicită.
Apoi, la începutul lunii februarie, Procuratura Anticorupție a anunțat că Igor Dodon, Galina Dodon, dar și un medic, sunt vizați în cadrul unui nou dosar penal. Procurorii au dispus recunoașterea și audierea în calitate de bănuiți a ex-președintelui Republicii Moldova, soției acestuia și medicului care a confecționat documentul medical fals.
Detalii la acest subiect: Igor și Galina Dodon, dar și un medic – vizați într-un nou dosar penal. Detalii de la Procuratură
„Medicul este bănuit de confecționarea și deținerea documentelor oficiale false, care acordă drepturi. În același timp, Igor Dodon împreună cu soția sa, sunt bănuiți în deținerea și folosirea documentului oficial fals care acordă drepturi”, a precizat Procuratura Anticorupție.
În baza acestui document, Igor Dodon a solicitat judecătorilor Curții Supreme de Justiție să îi încuviințeze să părăsească țara, aceeași solicitare fiind înaintată de către învinuita Dodon Galina către Procuratura Anticorupție.
Anterior, primarul Capitalei, Ion Ceban, spunea că soția consilierului municipal din PSRM, Dinari Cojocaru, este medicul familiei fostului președinte Igor Dodon, care i-ar fi eliberat certificatul pentru a pleca în România.
Comentarii