„Este dreptul nostru suveran de a decide cum numim limba pe care o vorbim și nu acceptăm lecții de istorie”. Ministerul de Externe, reacție la declarațiile diplomației ruse

Autor: , in Actualitate / Politic / 22 martie, 2023, 14:42

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) au comentat miercuri, 22 martie, ultimele declarații ale reprezentantei oficiale a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, cu privire la limba vorbită în Republica Moldova.

Ministerul de Externe a catalogat declarațiile făcute de diplomația rusă drept „o ingerință în treburile interne ale R. Moldova”.

Este dreptul nostru suveran de a decide cum numim limba pe care o vorbim și nu acceptăm lecții de istorie.

Reiterăm apelul către partea rusă de a nu admite ingerințe în treburile interne ale țării noastre”, a menționat Ministerul de Externe.

Deranjată de o declaraţie a ministrului român de Externe, Bogdan Aurescu, care a spus la Bruxelles, că limba moldovenească nu există, ci este un construct artificial creat de Uniunea Sovietică şi folosit apoi de Rusia în scopuri propagandistice, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, i-a dat replica, spunând că în această logică şi șeful diplomației române poate fi numit o „construcţie artificială”.

Detalii: Rusia, atac la adresa șefului diplomației române pe tema „limbii moldoveneşti”: „Nici Bogdan Aurescu nu a existat, dar a fost creat”

În toată legislația Republicii Moldova, sintagma „limba română” va lua locul „limbii moldovenești”. Vor fi înlocuite și sintagmele „limba oficială”, „limba de stat” și „limba maternă”. Un proiect care prevede acest lucru a fost votat în a doua lectură, în cadrul ședinței plenare de joi, 16 martie.

În timpul votului din Parlament, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au protestat cu pancarte pe care era scris „Poporul este suveran, PAS-ul este tiran”, „Constituția RM: Moldova, moldoveni, moldovenească”.

Fostul deputat socialist Gaik Vartanean a votat alături de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru introducerea sintagmei limba română în toate legile Republicii Moldova.

Documentul a fost elaborat de un grup de deputați ai Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Printre prevederile proiectului mai figurează considerarea desuetudinii textului „funcționând pe baza grafiei latine” din articolul 13 din Constituție. De asemenea, în termen de 30 de zile de la intrarea legii în vigoare, autoritățile publice cu competență de adoptare, aprobare sau emitere a actelor normative inferioare legii vor opera modificările ce se impun. Totodată, Sărbătoarea Națională „Limba noastră”, așa cum este denumită în prezent în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și zilele de odihnă și în Codul muncii, va fi numită „Limba română”.

Potrivit autorilor, condițiile ce au impus adoptarea prezentelor modificări lefislative rezultă, în mod indubitabil, din necesitatea și obligativitatea implementării unor considerente cu valoare constituțională, conținute în actele Înaltei Curți de Jurisdicție Constituțională și care statuează un postulat incontestabil, și anume că limba de stat a Republicii Moldova este limba română.

Proiectul de lege a fost votat în a doua lectură, de 58 de deputați.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X