Premierul României, întrebat la Chișinău când își dă demisia: Rocada urmează să se petreacă aşa cum am susţinut de fiecare dată, conform protocolului
Premierul român Nicolae Ciucă, aflat la Chișinău joi, 23 martie, a fost întrebat când își va da demisia. El a răspuns că nu intenționează să facă acest lucru, subliniind că „rocada urmează să se petreacă aşa cum am susţinut de fiecare dată, conform protocolului”.
Ciucă a fost întrebat când își va da demisia „pentru a face posibilă rotativă guvernamentală”. El a precizat că nu o să îşi dea demisia, pentru că a primit un mandat şi astfel va preda un mandat preşedintelui României.
„Rocada urmează să se petreacă aşa cum am susţinut de fiecare dată, conform protocolului semnat în momentul constituirii coaliţiei şi aş nuanţa un pic, în sensul în care nu o să îmi dau demisia, pentru că am primit un mandat, am să predau un mandat. Am primit mandatul de la preşeidntele României, atunci când va veni timpul, voi preda mandatul preşedintelui României”, a răspuns Ciucă la întrebarea adresată de o jurnalistă din România.
Premierul român a menționat că „chestiunile legate de cererea de plată au fost o serie de elemente care au trebuit reglate şi au avut suficient spaţiu pentru a regla aceste chestiuni legate de legea decarbonării, de legea avertizorilor şi celelalte elemente de clarificare tehnică din partea Comisie”.
Prim-ministrul român Nicolae-Ionel Ciucă, aflat în prima sa vizită oficială la Chișinău, a fost primit astăzi, 23 martie, de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, apoi s-a întâlnit cu prim-ministrul moldovean Dorin Recean.
Comentarii