Socialistul Corneliu Furculiță, depistat de ANI cu o avere nejustificată de peste opt milioane de lei. Riscă să-i fie retras mandatul de parlamentar (DOC)
Deputatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) Corneliu Furculiță a fost constatat de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) cu avere nejustificată de peste opt milioane de lei pentru anii 2017-2018. Acesta risca să-i fie retras mandatul de parlamentar și să fie decăzut din dreptul de a mai deține o funcție publică sau de demnitate publică, cu excepția celor elective, timp de 3 ani.
În cazul socialistului Corneliu Furculiță, ANI a constatat o diferență substanțială în mărime de peste 8 milioane de lei pentru anii 2017-2018.
„Alesul poporului ar fi rambursat mai multe împrumuturi societății sale comerciale, de care nu a beneficiat de facto. La fel, acesta nu a declarat patru împrumuturi contractate, dar nerambursate în perioada declarării, precum și bunul imobil aflat în construcție. Totodată, a fost stabilit că, deputatul a declarat eronat economiile în numerar, or, potrivit rezultatelor controlului averii acesta nu avea cum să dispună de mijloacele bănești declarate”, a precizat ANI.
De menționat că, actul de constatare respectiv nu este definitiv. ANI va transmit cauza în instanța de judecată competentă spre examinare în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate.
După rămânerea definitivă a actului de constatare, lui Corneliu Furculiță îi poate fi retras mandatul de deputat.
Comentarii