„Nu aș fi crezut că poți urî atât de mult o persoană”. Mama fetiței decedate în urma accidentului de la Ciocana susține că nu o poate ierta pe șoferiță
Mama fetiței de 12 ani, lovită mortal de un troleibuz la o trecere de pietoni din sectorul Ciocana al Capitalei, a mărturisit că niciodată nu s-a gândit că „poți urî atât de mult un om”, iar pe șoferița care s-ar face vinovată de accident nu o poate ierta, pentru că a fost „lipsită de sensul vieții sale – fiica Anastasia”. Declarațiile au fost făcute în făcute în cadrul unei emisiuni de la OrizontTV.
„Viața mea s-a împărțit în două: până la și după. Eu acum nu trăiesc, ci supraviețuiesc. Dar eu supraviețuiesc doar pentru ca ucigașa copilului meu să fie trasă la răspundere. Acum eu am doar acest scop, dar nu îmi imaginez cum voi trăi mai departe. Era singurul meu copil, trăiam pentru ea. Acum nu știu pentru ce să trăiesc”, a declarat mama fetiței de 12 ani, decedată în urma accidentului.
Ea a spus că nici șoferița, nici avocatul acesteia sau rudele, nu au contactat-o pentru a-și cere iertare sau a exprima condoleanțe în urma decesului fiicei sale: „Singurul care m-a sunat să exprime condoleanțe a fost reprezentatul de la Regia Transport Electric Chisinau (RTEC). Mi-a spus două cuvinte și atât. Alte apeluri, încercări nu au fost”.
În cadrul emisiunii, mama fetiței s-a arătat convinsă că șoferița de troleibuz își va recunoaște vina doar pentru a-i fi redusă pedeapsa.
„Niciodată nu aș fi crezut că poți urî atât de mult o persoană. O urăsc pentru că mi-a luat sensul vieții, mi-a ucis nu doar copilul, ci și viața mea și a soțului meu. Cum poți ierta așa un om? În ziua accidentului eu am văzut-o, ea mi-a spus că nu este vinovată, că copilul meu a alergat pe drum. Cum pot să iert acest om? Ea este o ucigașă, ea trebuie pedepsită. Trebuie să răspundă pentru ce a făcut. Nici nu a încercat să oprească troleibuzul. Mi-a distrus copilul. Cum o pot ierta?
Când au anunțat că a fost plasată în arest pentru 30 de zile, dacă eram eu în locul ei, ca mamă, înțeleg că ea își dă seama că nu vreau să o văd sau aud, dar eu aș fi cerut să vorbesc în fața camerelor de filmat, aș fi cerut să mi se acorde două minute, să-mi exprim condoleanțele și să-mi recunosc vina. Sunt sigură că ea își recunoaște vina în fața instanței doar pentru a primi o pedeapsă mai blândă”, a mai relatat mama Anastasiei.
Vorbind despre șoferița de troleibuz, mama fetiței decedate a mai adăugat că „ea este în arest la domiciliu. Se află alături de copilul ei. Și nu știm cât va dura acest lucru. Își trăiește viața”.
„Ea avea cinci zile de când era șoferiță de troleibuz, dar în timpul cursei când a avut loc accidentul, conducea de parcă avea 100 de ani de experiență. Șoferița a început să frâneze abia după ce oamenii au țipat că ea a lovit o persoană. Cum poți să nu vezi? Sticla din față a troleibuzului este mare, iar fata mea – înală, cum poți să nu observi și să o calci? Apoi îmi spune că nu este vinovată. Cum eu pot să iert șoferița, cum?”, se întreabă mama Anastasiei.
Amintim că o fată de 12 ani a decedat, după ce a fost tamponată de un troleibuz. Impactul a avut loc pe 24 martie, în jurul orei 15:30, pe bulevardul Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana. S-a stabilit că, copila a fost lovită în timp ce traversa strada regulamentar, la o trecere nedirijată pentru pietoni. Șoferița de 41 de ani a fost reținută pentru 72 de ore, ulterior a fost plasată în arest pentru 30 de zile în Penitenciarul nr.13, apoi a fost schimbată măsura – plasată în arest la domiciliu.
La acest subiect: „Este în stare de șoc. A fost solicitată ambulanța de două ori la izolator”. Declarațiile avocatului soferiței de troleibuz, după tragedia de la Ciocana
Unul dintre pasagerii care se afla în troleibuzul nr.13 în momentul accidentului când a fost lovită mortal fata de 12 ani a declarat că șoferița mergea cu viteză mare și nu s-ar fi oprit la trecerea de pietoni. Totodată, pasagerul a menționat că aceasta ar fi atins un camion parcat.
Totodată, primarul general Ion Ceban a anunțat că opt persoane cu funcții de răspundere de la Regia Transport Electric Chișinău (RTEC) au fost suspendate din funcție pe perioada anchetei de serviciu.
Comentarii