Un ascensor dintr-un bloc din Chișinău a căzut în gol. În interior se aflau patru persoane (FOTO)
Salvatorii au avut misiunea de a debloca patru persoane din interiorul unui ascensor căzut de la etajul patru a unui bloc de locuit de pe bulevardul Moscova 9, Chișinău, luni seara, 15 mai.
La fața locului, de urgență au fost trimise trei echipaje de salvatori și pompieri.
Ajunși la destinație, aceștia au stabilit că ascensorul a rămas blocat la etajul trei, după ce a căzut în gol.
Salvatorii au efectuat de urgență lucrări de deblocare a ușii ascensorului și au extras din interior doi bărbați cu vârstele de 23 și 66 de ani, dar și două femei cu vârstele de 62 și 66 de ani.
În urma incidentului, persoanele nu au fost rănite. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite.
În situații excepționale oamenii sunt îndemnați să apeleze de urgență Serviciul 112.
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 27 situații de risc.
Comentarii