Ce conține rezoluția în șapte puncte adoptată la Adunarea „Moldova Europeană” (DOC)
Adunarea Națională „Moldova Europeană” s-a desfășurat duminică, 21 mai, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău și în alte 33 de orașe din Europa. Evenimentul a fost lansat la inițiativa președintei Maia Sandu și a reunit cetățenii care își doresc să susțină calea europeană a țării.
Oamenii prezenți astăzi în PMAN și-au dat votul pentru adoptarea Rezoluției „Moldova Europeană”, care are scopul de a înscrie țara pe calea europeană și să modifice Constituția Republicii Moldova pentru a stabili definitiv și ireversibil aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.
„Noi, cetățenii Republicii Moldova, ne-am adunat la 21 mai 2023 în Piața Marii Adunări Naționale, într-un moment hotărâtor pentru soarta țării, pentru a afirma aspirația Republicii Moldova de a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, la dezvoltarea căreia dorim să ne aducem contribuția, în virtutea faptului că suntem europeni, atât istoric, geografic, cultural, cât și prin valorile de temelie”, se arată în textul documentului.
Potrivit textului rezoluției adoptate, dreptul incontestabil de a garanta un viitor european, democratic, liber și prosper pentru Republica Moldova îi aparține poporului Republicii Moldova: „Aderarea la Uniunea Europeană este calea unică ce poate aduce pentru țara noastră stabilitate în fața provocărilor și unica șansă de dezvoltare a Republicii Moldova care va permite generațiilor următoare să-și realizeze potențialul, să acumuleze bunăstare, să modernizeze țara și să ducă o viață împlinită”.
Peste 75.000 de persoane au participat, duminică, la mitingul pro-european organizat la Chişinău.
Rezoluția în șapte puncte adoptată în PMAN:
1. Să modifice Constituția Republicii Moldova pentru a stabili definitiv și ireversibil aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Această aspirație comună a cetățenilor trebuie îndeplinită de toți actorii politici din Republica Moldova.
2. Să asigure cât mai rapid deschiderea negocierilor de aderare și să întărească instituțiile statului pentru a garanta aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
3. Să asigure o transpunere rapidă a legislației europene prin implicarea specialiștilor din țările care au parcurs recent aceeași etapă de aderare, în special, din România. Să pregătească funcționarii publici, primarii, mediul academic, oamenii de afaceri pentru procesul de aderare la UE cu obiectivul de a crește capacitatea de absorbție a fondurilor europene și de a utiliza pe deplin beneficiile procesului de aderare în vederea modernizării țării.
4. Să extindă contextul internațional al negocierilor pentru rezolvarea pașnică, definitivă a conflictului transnistrean și să folosească procesul de aderare la UE drept catalizator pentru creșterea bunăstării și nivelului de trai al cetățenilor moldoveni din regiunea transnistreană reintegrată.
5. Să-și unească eforturile pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor și a ridica nivelul de trai la standardele europene și pentru modernizarea localităților, așa încât toți cetățenii să aibă acces la servicii și utilități de calitate, la nivel european.
6. Să asigure interconectarea tuturor sistemelor de infrastructură la piața europeană – electric, de transport de gaze, rutier, feroviar, de comunicații – pentru a exclude orice tip de șantaj și a asigura independența Republicii Moldova de a se dezvolta liber și fără constrângeri.
7. Să condamne cu fermitate războiul ilegal și inuman început de Rusia în Ucraina care subminează stabilitatea și afectează grav întreaga regiune, inclusiv Republica Moldova, și să ia o poziție clară împotriva persoanelor care au declanșat războiul, a celor declarate criminali de război de instituțiile internaționale și a celor care susțin războiul și participă la destabilizarea situației din regiune și din țara noastră.
Rezoluția nu produce efecte juridice.
Comentarii