Tot mai mulți șoferi din regiunea transnistreană aleg plăcuțele de înmatriculare ale Republicii Moldova. În prima jumătate a anului, acestea au depășit de aproape trei ori numărul plăcilor neutre

Interesul proprietarilor de autovehicule din regiunea transnistreană pentru înmatricularea vehiculelor în sistemul național al Republicii Moldova este în creștere. În primele șase luni ale anului 2026, aproape trei sferturi dintre mașinile înregistrate în subdiviziunile Agenției Servicii Publice au primit plăcuțe de înmatriculare naționale, în timp ce numărul celor care au optat pentru plăci neutre a fost de aproape trei ori mai mic.
Potrivit datelor Biroului Politici de Reintegrare, de la lansarea mecanismului plăcilor de înmatriculare neutre, în septembrie 2018, aproximativ 13.400 de autovehicule necomerciale din regiunea transnistreană au fost înregistrate cu acest tip de plăcuțe.
În prima jumătate a anului curent însă, tendința s-a schimbat. 2.834 de vehicule au fost înmatriculate cu plăci de model național, în timp ce doar 952 au primit plăci neutre, transmite IPN.
Biroul Politici de Reintegrare explică această evoluție prin integrarea treptată a locuitorilor din stânga Nistrului în spațiul juridic al Republicii Moldova și prin accesul tot mai frecvent al acestora la serviciile și facilitățile oferite de cadrul legal național.
Autoritățile reamintesc, totodată, că mecanismul plăcilor de înmatriculare neutre a fost conceput ca o soluție temporară și tranzitorie. Acesta permite înregistrarea vehiculelor în evidența națională, monitorizarea lor în traficul rutier național și internațional și facilitează conformarea proprietarilor de autovehicule din regiunea transnistreană la cerințele legislației Republicii Moldova.