Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Al treilea martor, audiat în dosarul „furtul miliardului”, în care este învinuit Vladimir Plahotniuc

O nouă ședință de judecată are loc astăzi, 18 decembrie, în dosarul „furtul miliardului”, în care este învinuit fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc.

În ședința de astăzi, urmează să fie audiat cel de-al treilea martor dus de apărare în fața instanței, fostul administrator special al Băncii de Economii a Moldovei (BEM), Ion Ropot. Și ce-al de-al treilea martor al apărării are și statut de învinuit în cadrul marelui dosar „Frauda bancară”, fiind vizat în două cauze penale: una – aflată la faza de cercetare judecătorească, alta – aflată la faza de urmărire penală.

Vladimir Plahotniuc se află deja în sala de judecată. La ședință este prezent și fostul prim-ministru, Vlad Filat, lider al Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova. Filat a anunțat anterior că va participa la toate ședințele de judecată în care este prezent Vladimir Plahotniuc și că va comenta public declarațiile martorilor audiați în instanță.

Vladimir Plahotniuc a fost extrădat autorităților de la Chișinău pe 25 septembrie. La prima ședință de judecată la care a fost prezent, fostul lider democrat s-a declarat nevinovat și a afirmat că își dorește să „facă lumină” în dosarul fraudei bancare.

Inițial, apărarea a solicitat audierea a 164 de martori, însă instanța a admis doar 27. Printre persoanele acceptate pentru audieri se numără fostul guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, ex-viceguvernatorii BNM Ion Sturzu și Emma Tăbîrță, fostul președinte al Parlamentului Andrian Candu, ex-președintele interimar Marian Lupu și fostul prim-ministru Iurie Leancă.

Pe lista martorilor mai figurează foști deputați, precum Vladimir Andronachi, Sergiu Sîrbu, Oleg Reidman, Veaceslav Ioniță și Denis Ulanov, dar și fosta notară a lui Vladimir Plahotniuc, Olga Bondarciuc.

Examinarea dosarului continuă, iar instanța urmează să stabilească următoarele etape ale audierilor.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button